spot_img
spot_img
spot_img

Se încălzește vremea. ANM anunță secetă

Temperaturile urcă până la 19 - 20 de grade.

Articole similare

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a explicat că, începând din această săptămână vremea se va schimba radical: vom trece de la ninsori și ploi la temperaturi de 19-20 de grade.

Ea lansează și un avertisment, arătând că precipitațiile sunt deficitare, iar faptul că în această perioadă nu a plouat suficient ne va aduce în situația ca la finalul lunii martie să avem primele zone secetoase din România.

Încheiem lunile ianuarie și februarie cu cantități foarte mici de precipitații

„Înțelegem că vine primăvara și temperaturile vor fi mai specifice pentru luna aprilie, un mijloc de primăvară, deoarece, începând din a doua parte a acestei săptămâni, temperaturile vor ajunge chiar la 19-20 de grade, în special în capitală și în jumătatea sudică a țării. De mâine ne așteptăm la valori de 14-15 grade în partea de sud-vest a țării, însă vom mai avea o noapte rece, cu valori de aproape -9 grade. După aceea, temperaturile vor crește treptat, ajungând la 19-20 de grade, iar spre sfârșitul săptămânii chiar peste 20 de grade. […] O primăvară cu temperaturi cel puțin până la jumătatea lunii martie, se va caracteriza prin temperaturi peste medie”, a declarat directoarea ANM.

„În ceea ce privește precipitațiile, nu vor fi importante. De mâine, vremea se va schimba radical, atât din punct de vedere al cerului înnorat, cât și al ameliorării precipitațiilor. Din păcate, la noi nu vor fi precipitații semnificative. Începând de miercuri, poate mâine local și izolat în partea de nord-est sau la munte se vor înregistra unele ploi, dar săptămâna viitoare nu ne așteptăm la precipitații semnificative. Abia după săptămâna următoare ar putea să avem unele precipitații, dar nu cantități foarte mari. […] Încheiem lunile ianuarie și februarie cu cantități foarte mici de precipitații. În ianuarie am avut doar 45% din cantitatea normală de precipitații, iar în februarie doar 30%. Va fi nevoie de ploi pentru a asigura aprovizionarea satisfăcătoare cu apă, deoarece în mare parte din țară ne confruntăm cu o aprovizionare deficitară. Indiferent de forma precipitațiilor, este posibil ca la finalul primei luni de primăvară să apară primele zone secetoase”, a încheiat aceasta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole