Ședință în coaliție, azi. Tema: votul PSD împotriva ministrului Mediului

„Nu putem să negăm că responsabilitatea, răspunderea trebuie asumată și în această situație”.

Articole similare

Coaliția de guvernare PNL – PSD – USR – UDMR și minorități naționale – se reunește azi în ședință. Pe ordinea de zi va fi și votul dat ieri de PSD pentru moțiunea simplă împotriva ministrului USR al Mediului, Diana Buzoianu, moțiune inițiată de AUR.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, conform Agerpres, că acest vot poate crea impresia unei „coaliții nefuncționale”, însă în realitate nu este vorba despre un blocaj, ci despre necesitatea armonizării deciziilor politice în interiorul acesteia.

Potrivit liderului UDMR, protocolul încheiat între partidele aflate la guvernare prevede că niciun membru al coaliției nu semnează sau nu votează moțiuni simple sau moțiuni de cenzură împotriva unui coleg din Guvern, iar poziția PSD, care a încălcat înțelegerea, va fi discutată în coaliție.

„Vom avea o ședință de coaliție și sunt convins că vom discuta despre acest lucru. Nu vreau să intru eu acum în speculații despre ce se va întâmpla, cum se va întâmpla, dar acest caz arată ceea ce s-a văzut în ultima perioadă, că dincolo de disputele politice și tehnice și de specialitate, fiindcă aici, într-adevăr, s-a întâmplat acel dezastru la Prahova, dincolo de toate aceste aspecte, e și chestiunea politică și trebuie să discutăm prima dată în coaliție (…)

E grav în orice situație, când într-o coaliție politică se întâmplă lucruri care n-ar trebui să se întâmple, inclusiv un vot pe o moțiune simplă, care nu este un capăt de țară. Problema e că, în acest moment, coaliția noastră pare ca o coaliție nefuncțională.

Acum ceva vreme spuneam mai dur: că este o coaliție, din punct de vedere politic, impotentă, fiindcă anumite decizii nu le putem lua de trei luni, de trei luni și jumătate, de patru luni de zile, ceea ce nu este bine (…) Blocată nu e, fiindcă Guvernul funcționează, Guvernul face ce are de făcut, dar anumite decizii politice trebuie luate în coaliție”, a explicat liderul UDMR.

Diana Buzoianu poartă „o mare responsabilitate”

În ceea ce privește moțiunea împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, Kelemen Hunor a declarat că nu crede că se va ajunge la schimbarea din funcție, însă consideră că și aceasta poartă o mare responsabilitate în ceea ce privește situația creată recent în județul Prahova.

„Eu nu cred în acest moment că se va ajunge la schimbarea doamnei Buzoianu (…) Dar, există chestiunea responsabilității. Când ești ministru, s-ar putea să nu fii tu responsabil direct, dar există responsabilitate politică pentru orice conducător de instituție. Și aici, sigur, de la vârful Apelor Române până la ministru, există o responsabilitate. Nu poți să fugi de această responsabilitate dacă ai vrut să fii ministru. Când s-a întâmplat la Praid, exact același lucru am spus legat de Salrom și de Apele Române (…) Deci, ok, poate că nu există o responsabilitate directă, dar există o responsabilitate prin care o astfel de întâmplare nu poate să rămână fără consecințe, că asta ar însemna că România în continuare este o țară fără consecințe (…) Nu intru în această capcană de a spune eu că ar trebui să plece Diana Buzoianu, dar nu putem să negăm că responsabilitatea, răspunderea trebuie asumată și în această situație”, a mai spus Kelemen Hunor. 

Moțiunea anti-Buzoianu, votată de PSD

Senatul a dezbătut și votat ieri moțiunea simplă inițiată de AUR intitulată „Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei mediului, Diana Buzoianu”.

Semnatarii moțiunii simple au cerut demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, pentru întreruperea alimentării cu apă a 13 localități din județele Prahova și Dâmbovița și „ignorarea’ situației barajelor din România”.

Moţiunea a fost adoptată cu 74 de voturi „pentru” şi 43 de voturi „contra”, dar nu are ca efect demiterea Dianei Buzoianu.

Iniţiatorii – AUR – se refereau la situaţia gravă din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, unde peste 100.000 de cetăţeni au fost lăsaţi fără apă potabilă, apă caldă şi căldură, ajungând să trăiască „ca în Evul Mediu”.

Diana Buzoianu a declarat că iniţiativa nu este un document politic, ci este mai degrabă „un film prost, fără scenariu, fără acţiune şi cu foarte mult fum, o moţiune Bambilici, cerută de PSD şi executată de AUR şi S.O.S.”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole