spot_img
spot_img
spot_img

Sfântul Andrei. Despre lucrurile noastre dintotdeauna

La mulți ani tuturor sărbătoriților de azi, să îi ocrotească Sfântul Andrei!

Articole similare

Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru. La sfatul Sfântului Ioan Botezătorul, l-a urmat pe Iisus Hristos. A devenit unul dintre cei 12 apostoli. I se mai spune „cel dintâi chemat la apostolie” (despre Sf. Andrei, pe larg aici).

…Vorbim despre politică, despre lume și viață, ne cercetăm neîncetat telefoanele inteligente, trimitem emailuri și mesaje urgente. Trăim din plin în secolul tehnologiei.

Dar lucrurile noastre dintotdeauna sunt la locul lor.

Căni de lut pentru vinul fiert cu bucăți de măr. Blidele de pământ pentru ciorba de fasole (de post, pentru cine îl ține) cu ceapa roșie, tăiată subțire pe un platou de lemn. Parcă totul are un gust mai bun.

Cine nu are acasă o farfurie pictată, sau un suport cu linguri de lemn,  sau un ulcior ori o cană de lut de la bunici? O icoană? O fărâmă din amintirile copilăriei? Mai ales astăzi vechiul și noul se amestecă firesc, tradiție și modernitate la un loc.

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României. O zi mare în calendarul bisericesc ortodox.

“Astăzi, la 30 noiembrie, prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul românilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul țării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea si la Gurile Dunării”, spunea într-o predică părintele Cleopa.

Lucrurile noastre dintotdeauna sunt la locul lor. La mulți ani tuturor sărbătoriților de azi, să îi ocrotească Sfântul Andrei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole