Președintele organizației județene Covasna a UDMR, Tamás Sándor, a transmis, în urmă cu scurt timp, un mesaj referitor la alegerile din Ungaria. Ca și colegii săi de Uniune, el a fost un susținător al Guvernului Viktor Orban, în condițiile în care acesta a sprijinit financiar județul Covasna.
„91% dintre maghiarii din Transilvania au susținut Fidesz-KDNP prin votul prin corespondență. Deoarece linia politică națională reprezentată de guvernul de la Budapesta a coincis cu valorile maghiarilor din Ținutul Secuiesc.
În ultimii 16 ani, am simțit fără îndoială sprijinul guvernului maghiar de partea noastră și, astfel, am simțit că a luat sfârșit izolarea de un secol a Transilvaniei.
Vă mulțumim pentru asta – nu vom uita!
Acum începe un nou capitol, o nouă eră, în Ungaria. Așa funcționează democrația. Marea majoritate a alegătorilor maghiari au dat o șansă Partidului Tisza și lui Péter Magyar. Li s-a oferit un mandat puternic; sperăm că, folosindu-l, relațiile maghiaro-maghiare vor continua să fie corecte și bazate pe respect reciproc.
Dumnezeu să apere Ținutul Secuiesc! Dumnezeu să apere Ungaria!”, este mesajul lui Tamás Sándor.
Tisza, majoritate în Parlament
Cu o prezență peste așteptări la vot, partidul Tisza a câștigat alegerile parlamentare ce au avut loc ieri în Ungaria. Conform datelor oficiale, după numărarea a 98,94% din voturi, Tisza va avea majoritate în Parlament – 137 de mandate, față de FIDESZ, 55.
Liderii europeni l-au felicitat pe Péter Magyar pentru rezultatul obținut. „O țară își recâștigă calea europeană. Uniunea devine mai puternică”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Ce urmează?
Liderul Tisza, Peter Magyar, a promis atăzi că va face totul pentru a garanta o nouă eră în țara sa, după 16 ani în care aceasta a fost condusă de Viktor Orban.
„Poporul ungar nu a votat pentru o simplă schimbare a guvernului, ci pentru o schimbare completă a regimului’‘, a spus Magyar într-o conferință de presă la Budapesta, adăugând că partidul Tisza, care a obținut duminică o „victorie decisivă și covârșitoare”, a primit „un mandat imens și, odată cu el, o responsabilitate imensă”.

El i-a cerut președintelui țării Tamas Sulyok să convoace „cât mai rapid posibil” noul parlament rezultat din alegerile desfășurate ieri în Ungaria. Tamas Sulyok dispune de 30 de zile pentru a face acest lucru. În așteptarea deciziei acestuia, guvernul condus de Viktor Orban continuă să gestioneze problemele curente ale țării.
Peter Magyar a menționat că se așteaptă ca perioada de tranziție să fie cât mai scurtă și a dat asigurări că viitorul guvern de la Budapesta îi va reprezenta pe toți maghiarii.