spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Târgu Secuiesc devine prietenos cu mediul: investiții majore în infrastructura verde

Articole similare

Primăria Târgu Secuiesc investește în infrastructura verde a orașului: aproape 2 milioane de euro vor fi utilizate pentru susținerea biodiversității, combaterea schimbărilor climatice și creșterea confortului urban.

Potrivit unui comunicat al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru remis covasna45.ro, UAT Târgu Secuiesc a semnat cu Agenția contractul de finanțare a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii verzi a Municipiul Târgu Secuiesc, Investiții în infrastructura verde si albastră”, prin care se vor reabilita, extinde și moderniza aproximativ 2 hectare de teren.

Contractul, în valoare totală de 9.888.072,80 de lei, din care valoarea finanțării europene nerambursabile este de 7.188.830,13 lei, este finanțat prin Programul „Regiunea Centru”, Prioritatea 3: „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.3 – Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional – municipii.

Termenul estimat de finalizare a proiectului este luna aprilie 2028.

Un mediu urban mai sustenabil, sănătos și plăcut pentru locuitori

Municipiul Târgu Secuiesc se confruntă cu un deficit semnificativ de spații verzi, având o medie de 18,6 mp de spațiu verde per locuitor, sub nivelul recomandat de Comisia Europeană de 26 mp/capita. Acest deficit are un impact negativ asupra calității vieții locuitorilor, asupra sănătății publice și asupra mediului înconjurător. Proiectul de regenerare a parcului va contribui direct la îmbunătățirea acestei situații, prin extinderea și modernizarea infrastructurii verzi, cu scopul de a crea un mediu urban mai sustenabil, sănătos și plăcut pentru locuitori.

Sub presiunea tot mai mare a fenomenelor meteorologice din ce în ce mai violente, preocuparea pentru conservarea biodiversității este tot mai prezentă, ca parte a complexului de măsuri destinate să combată schimbările climatice.

În acest efort coordonat atât la nivel european, prin Pactul Verde European, cât și la nivel național, prin Regulamentul pentru Refacerea Naturii, se înscriu sumele alocate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, aproape 110 milioane de euro, pentru finanțarea proiectelor de investiții în infrastructura verde și albastră (spații verzi și mediu acvatic), respectiv pentru tranziția spre un mediu urban mai rezilient, știut fiind că orașele sunt «insule de căldură».

În centrul municipiului Târgu Secuiesc, un parc de aproape două hectare va fi supus unor intervenții de regenerare astfel încât, la final, se va obține un spațiu urban sustenabil, într-un echilibru perfect între funcționalitate și estetică, ce va duce la creșterea calității vieții locuitorilor municipiului”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Spații special amenajate pentru familii și tineri

Proiectul are ca scop atingerea următoarelor obiective: amenajarea peisagistică va include o restructurare funcțională a parcului, prin crearea unor zone distincte dedicate activităților de recreere, sport, socializare, relaxare și organizare de evenimente.

Vor fi integrate, de asemenea, spații special amenajate pentru familii și tineri, precum și grădini de plante aromatice și medicinale, care vor adăuga o componentă educativă și senzorială experienței oferite de parc. O prioritate a proiectului este reînnoirea și diversificarea vegetației, cu accent pe refacerea fondului verde.

Prin regenerarea parcului, proiectul va integra soluții de design peisagistic moderne și sustenabile, oferind un echilibru între funcționalitate și estetică. În cadrul acestei inițiative, vor fi implementate tehnologii verzi pentru gestionarea eficientă a resurselor, precum iluminatul public eficient energetic și soluțiile de irigație inteligente, în conformitate cu principiile NEB privind sustenabilitatea, inovarea și incluziunea socială.

Investiția de dezvoltare a infrastructurii verzi și albastre din Municipiul Târgu Secuiesc va deservi o populație de aproximativ 14.783 de persoane care locuiesc într-o rază de 2 km de la infrastructura verde creată și îmbunătățită. Printre beneficiarii indirecți se numără întreaga populație a municipiului Târgu Secuiesc, estimată la aproximativ 16.243 de locuitori.

Sursa: adrcentru.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole