Peste 500 de elevi din Sfântu Gheorghe și Baraolt sunt incluși în programul „Școala după școală”, iar alte școli sunt pregătite să se alăture cu noi grupe. Important e că proiectul urmează să se extindă și în mediul rural.
Ce înseamnă acest program? Un fel de after school. Elevii fac teme și primesc o masă, sub îndrumarea unor specialiști.
În general, e vorba despre copii din așa numitele „categorii vulnerabile”, care nu au cu cine face acele teme acasă. În unele cazuri, nu au nici acea masă…
Oficial, programul „Școala după școală” este un program complementar programului școlar obligatoriu, care oferă oportunități de învățare formală și non formală, pentru consolidarea compețentelor, învățare remedială și accelerare a învățării prin activități educative, recreative și timp liber. Programul se adresează atât elevilor din învățământul primar, cât și elevilor din învățământul gimnazial. Scopul acestui program este o mai bună integrare a copiilor aparținând unor grupuri vulnerabile din punct de vedere social în sistemul de educație, prevenirea abandonului școlar, creșterea nivelului de trai al întregii familii. Așa este definit în proiectul de hotărâre de Consiliu Local dezbătut azi la Primăria Sfântu Gheorghe. Un proiect ce prevede continuarea parteneriatului între școli, Primărie și Fundația Creștină Diakonia.
Parteneriate locale
Acest program costă. Prin urmare, se caută finanțări. De la Consiliile Locale, de la județ, de la Uniunea Europeană sau chiar de la fundații locale. În unele cazuri, părinții trebuie să contribuie cu 100 de lei pe lună și sunt destui care nu dispun de acești bani. Și atunci partenerii din proiect caută soluții la mediul privat sau la societăți de caritate.
Consiliul Local Sfântu Gheorghe decide astăzi continuarea parteneriatului cu Fundația Diakonia și câteva școli din municipiu pentru acest program. La „Gödri Ferenc” de exemplu, se mai creează o grupă și ajung astfel la patru.
La Școala Gimnazială „Ady Endre” sunt incluși în program 48 de elevi, împărțiți în trei grupe.
Copiii rămân la școală câte trei ore după cursuri, patru zile pe săptămână. Primesc o masă de prânz, își fac temele, participă la activități educative, dar au timp și pentru joacă.
Bugetul estimat pentru acești 48 de copii de la „Ady Endre” în anul școlar 2026–2027 este de 154.326 de lei.
Din această sumă, aproape 58.000 de lei sunt asigurați de la bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe, 28.500 de lei reprezintă contribuția Fundației Creștine „Diakonia”, iar peste 68.000 de lei sunt alocați prin bugetul școlii pentru masa de prânz. O masă costă 13 lei pentru fiecare copil.
Este vorba despre o masa caldă, nu sandvișuri.
Serviciile de catering sunt contractate prin SEAP, iar masa este asigurată de firme locale. Anul trecut, în unele școli, acestea au reușit să livreze chiar și trei feluri de mâncare – o supă, felul doi și o mică gustare.
Anul acestă cel mai probabil se vor limita la un fel doi mai consistent și o gustare, dat fiind că suma e destul d emică, iar prețurile au crescut atât la utilități, cât și la combustibil și în general la orice. Dra și dacă primesc o porție bună de mazăre cu un șnițel lângă și o Eugenie sau o napolitana, tot e ceva. Ideea e că sunt firme locale și asta înseamnă două avantaje: bani circulă în județ, iar costurile cu transportul sunt reduse.
Un sprijin și pentru părinți
Programul are și o altă componentă, despre care se vorbește mai puțin: le oferă părinților posibilitatea de a-și găsi și de a-și păstra un loc de muncă, știind că, după terminarea cursurilor, copiii lor sunt în siguranță, primesc o masă și sunt ajutați la teme. Este, de altfel, unul dintre obiectivele pe care Fundația Creștină „Diakonia” le menționează în documentația transmisă Consiliului Local.
Programul se extinde
Pe lângă cei 510 elevi din prezent, programul urmează să se deruleze și la Moacșa, Boroșneu Mic și Zagon. Aici sunt în etapa de pregătire a programului și de obținere a avizelor.