spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Tribunalul Cluj a admis acțiunea ecologiștilor: cer demolarea barajului Surduc-Siriu

Articole similare

Tribunalul Cluj a admis astăzi, în parte, acțiunea Declic prin care a cerut demolarea tuturor lucrărilor realizate în cadrul proiectului „Amenajare Hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc Nehoiaşu, Baraj Surduc”. Decizia judecătorilor clujeni, deși nu este definitivă, reprezintă o premieră în România. 

Procesul a început în anul 2022, când Declic a chemat în judecată Hidroelectrica și președintele Consiliului județean Covasna. Asociația Declic a solicitat obligarea Hidroelectrica la emiterea autorizației de desființare pentru AHE SURDUC SIRIU, demolarea tuturor lucrărilor și obligarea acesteia la restabilirea situației anterioare pe propria cheltuială. Sentința civilă a Tribunalului Cluj reprezintă o premieră: instanța a decis că barajul Surduc, din Buzău, construit pe râul Bâsca Mare, parte a proiectului hidroenergetic Nehoiașu II, nu îndeplinește condițiile legale și ecologice necesare pentru a putea fi continuat.

„Scopul acestui proiect era să devieze râul Bâsca Mare de la Surduc către Nehoiașu, pe malul stâng al râului Buzău. Astfel, debitul râului ar fi fost deviat din bazinul său hidrografic, afectând grav situl Natura 2000 Penteleu, care ar fi rămas fără habitatul acvatic principal. Râul Bâsca Mare este esențial pentru biodiversitatea Munților Carpați, fiind unul dintre puținele râuri care mai curg libere în această zonă montană, iar acest proiect ar fi compromis ecosistemul local” se arată pe site-ul Declic.

Fotografiile sunt realizate de Covasna45 în luna martie 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole