Guvernul a stabilit și aprobat calendarul acțiunilor care se vor desfășura în perioada electorală a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, mai exact pentru alegerile parlamentare din 2024. Campania electorală începe pe 1 noiembrie și se încheie la 30 noiembrie 2024. Votul pentru alegerile parlamentare în România are loc pe 1 decembrie.
Potrivit normei de reprezentare, judeţului Covasna îi revin patru mandate de deputaţi şi două de senatori. În 2020 au fost aleși patru deputați și un senator de la UDMR, dar și un senator de la AUR, care a ieșit la redistribuire, după ce a obținut doar câteva sute de voturi.
UDMR decide în cadrul unei competiții interne care vor fi candidații pentru Camera Deputaților și Senat, iar organizația Covasna nu face excepție. Pe 30 septembrie va avea loc ședința organizației județene în care se stabilesc numele cu care merg în alegeri și ordinea acestora.
Nouă candidați s-au înscris până acum: 5 pentru Camera Deputaților și 4 pentru Senat.
Trei dintre cei care vor fi pe lista UDMR pentru Camera Deputaților sunt deja parlamentari de Covasna – Gál Károly, Miklós Zoltán și Könczei Csaba. Speră la un fotoliu de deputat și Rosalia Buda, din partea Organizației de Femei a UDMR, dar și István Tamás, de la Organizația de Tineret.
Pentru Senat, László-Ödön Fejér vrea să își continue activitatea, ca și colegii săi deputați. În plus, vor să fie pe listă și Bodó Töhötömöt, de la Tineret, dar și Ágota Kondor, de la Organizația de Femei. Consilierul județean Szöllősi Tamás s-a înscris de asemenea pe lista de candidați.
Calendarul alegerilor parlamentare 2024
- 16 septembrie – Termenul–limită până la care alegătorii din străinătate se pot înregistra pentru votul la secție / votul prin corespondență (online, pe site-ul votinstrăinătate.ro)
- 17 octombrie – Data până la care partidele și alianțele pot depune listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților
- 22 octombrie – Stabilirea și depunerea semnelor electorale la Biroul Electoral Central
- 31 octombrie – Stabilirea timpilor de antenă
- 1 noiembrie – Începe campania electorală pentru Senat și Camera Deputaților
- 30 noiembrie – La ora 7 dimineața, ora României, începe prima zi de vot în străinătate
- 1 decembrie – La ora 7 dimineața începe votarea în țară
- 1 decembrie – La ora 21, ora României, se închid toate urnele. Programul în secții poate fi prelungit până la 23:59, dacă există cozi.
Rezultate în 2020 în Covasna
La alegerile de acum 4 ani pentru Camera Deputaților, din 54.459 voturi valabil exprimate, UDMR a obținut 38.310 de voturi, adică 70,34%. PSD a obținut 4.370 de voturi, (8,02%), PNL 2.769 (5,08%), USR-PLUS – 2.496 de voturi (4,59%), AUR – 1.549 (2,84%). La Senat, din 55.005 voturi valabil exprimate, UDMR a obținut 39.763 (72,28%), PSD – 4.457 (8,10%), PNL – 2.850 (5,18%), USR-PLUS – 2.645 (4,80%) și AUR 1.666 (3,02%).