„UDMR are soluții la OUG 90, actul normativ care a oprit dezvoltarea localităților. Dar actuala coaliție de guvernare, majoritatea din Senat nu a vrut dezbatere pe acest subiect în plenul Senatului”, a declarat liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila. Acesta s-a referit la adoptarea tacită în Senat a actului normativ care aprobă OUG 90.
„Investițiile finanțate din bani publici vor rămâne neterminate. Banii publici deja investiți vor fi irosiți, iar țara rămâne un mare șantier. Autoritățile locale rămân în continuare blocate cu investițiile, deși, în unele cazuri, au fonduri disponibile pentru finalizarea acestora”, a mai spus fostul ministru al dezvoltării.
Conform OUG 90, indiferent de cuantumul lucrărilor din lunile de toamnă, administrația publică locală va putea plăti doar până la media facturilor decontate în prima parte a anului. Dacă în prima parte a anului, în lunile de iarnă nu s-au făcut lucrări, și nu au fost facturate lucrări, dar vara și toamna constructorii au lucrat și depun acum facturi pentru plata acestor lucrări la autoritățile locale, acestea nu vor putea fi plătite integral, arată formațiunea politică.
OUG 90 contravine principiilor descentralizării
Totodată, OUG 90 contravine principiilor descentralizării. Blochează plățile investițiilor publice. Conduce la falimentul firmelor de construcții și încurajează plecarea din țară a forței de muncă.
Totodată, interzice semnarea viitoarelor contracte în urma licitațiilor publice câștigate legal. Asta înseamnă că statul și autoritățile publice locale ar putea pierde procese și ar putea plăti amenzi din bani publici. România, sau orice țară care are probleme legate de buget, nu își poate permite astfel de consecințe dacă speră la redresare fiscală, a subliniat Cseke Attila.
UDMR a propus soluții la aceste probleme. Dar modificările nu au fost dezbătute în Senat. Acest proiect de act normativ nu a fost inclus pe ordinea de zi în plen. Modificările propuse vor fi susținute de UDMR și în camera decizională, Camera Deputaților, transmite UDMR.
Partea proasta e ca atunci cind aceste investitii vor fi reluate costul va fi mai mare.
Dar ce nu face Guvernul pentru a nu mai cheltui bani pentru a limita deficitul.
Practic, o parte din deficitul din acest an il transfera in 2024.