spot_img
spot_img
spot_img

Universitatea „Sapientia” din Sfântu Gheorghe a împlinit 10 ani

Articole similare

Universitatea Maghiară din Transilvania „Sapientia” a aniversat ieri, într-un cadru festiv, 10 ani de la înființare.

„Acești 10 ani nu sunt doar despre cifre. Este vorba despre oameni, comunitate, creștere și construirea visurilor noastre împreună. Suntem recunoscători tuturor profesorilor, studenților, personalului și susținătorilor care au contribuit ca această instruire să prindă rădăcini și să înflorească aici”, a spus, în discursul său, dr. Andras Nahlik, decanul instituției de învățământ.

Ideea creării unui centru de studii la Sfântu Gheorghe a apărut în 2013, iar în 2015 a avut loc deschiderea. Centrul a început să funcționeze ca extensie a Facultății de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș. Clădirea, pusă la dispoziție de Primăria Sfântu Gheorghe, a fost modernizată și dotată cu 17 laboratoare de specialitate, 3 săli de curs și seminar și o bibliotecă. În prezent, este singurul loc din România în care cursurile sunt predate în limba maghiară. De altfel, prin această inițiativă, foarte mulți tineri au rămas să studieze acasă și se specializează în trei programe de studiu: Agricultură, Silvicultură, Sport și performanță motrică.

Un nou campus

În octombrie 2024, Universitatea „Sapientia” a pus piatra de temelie pentru un viitor campus din Sfântu Gheorghe, la care deja se lucrează. Acesta va fi situat la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, vizavi de Arena Sepsi. Vorbim despre este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură care se realizează anul acesta în municipiul Sfântu Gheorghe, un proiect de 60-70 de milioane de euro, după cum a precizat primarul din Sfântu Gheorghe.

„Fără fundament, totul se pierde”, a spus, la punerea pietrei de temelie, episcopul reformat Kató Béla, subliniind că adevărata fundație nu este materialul de construcție, ci omul care aduce viață clădirii și o întreține.

La evenimentul din octombrie a participat și rectorul Universității „Sapientia”, Tonk Márton, dar și președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Universitatea Sapientia joacă un rol esențial în motivarea tinerilor de a rămâne în țară, iar pentru a susține acest scop, trebuie să se adopte o politică ce păstrează speranța și sprijină tineretul. De aceea, este necesar să construim grădinițe, școli și universități pentru a asigura viitorul”, a subliniat el în discursul său. 

10 hectare, o piscină, 500 de studenți

În cadrul campusului vor fi construite și spații de cazare pentru studenți, dar și o piscină ce va fi deschisă publicului larg.

Foto: Agenda construcțiilor

Conceptul arhitectural al proiectului a fost elaborat de arhitectul local Aron Lórant Török, asociat al biroului Open works, din Sfantu Gheorghe.

Construcția va fi ridicată pe un teren cu suprafață de 10 hectare și noul campus va putea găzdui până la 500 de studenți.

Foto: Agenda construcțiilor

Constructia campusului din Sfantu Gheorghe a inceput ca o investitie greenfield, proiectul urmand a avea 22.000 mp, dezvoltați în etape. Clădirile vor fi încălzite cu energie geotermală„, a precizat Marton Tonk, rectorul Universității.

Investiția va fi realizată cu sprijinul Guvernului Ungariei, asemenea celorlalte trei instituții de învățământ superior pe care „Sapientia” le-a înființat la Cluj-Napoca, Târgu Mureș ți Miercurea Ciuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole