USR a anunțat, în urmă cu scurt timp, că a decis susţinerea unui candidat independent la alegerile prezidenţiale, decizia fiind luată cu doar două voturi împotrivă în şedinţa conducerii. Potrivit liderilor USR, Nicuşor Dan este singurul candidat dintre cei care susţin parcursul pro-european al României care are şanse să ajungă în turul al doilea.
„Nu mai există o cale pentru Lasconi să ajungă în turul doi. Astăzi, în şedinţa de Birou Naţional, am decis să convocăm un Comitet Politic şi să punem pe primul loc responsabilitatea faţă de această ţară, chiar dacă înseamnă o decizie dureroasă pentru partid şi să votăm susţinerea unui independent pentru funcţia de preşedinte al României. Nu este o decizie pe care am luat-o uşor, este o decizie pe care am luat în BN cu două voturi împotrivă”, a declarat Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, vicepreşedinte al USR.
El a explicat că este un moment dificil pentru partid şi pentru Lasconi.
„Este un moment dificil pentru noi ca partid şi pentru Lasconi e dificil. Nu putem să punem pe primul loc orgolii personale sau orgolii de partid pentru că suntem într-o situaţie cu o miză istorică. Va rămâne o rană pentru USR această zi şi cu siguranţă decizia ce va urma în Comitetul Politic, această rană poate fi vindecată cu o victorie a forţelor pro-europene în 4 mai şi în 18 mai”, a mai declarat Fritz.
El a făcut apel la PNL şi UDMR să îl susţină pe Nicuşor Dan.
„Fac un apel la PNL şi la UDMR care astăzi lansează candidatura lui Crin Antonescu, nu picaţi în capcana PSD care are un candidat şi ştim că unii din votanţi PSD îl vor vota. Nu repetaţi greşeala de anul trecut de a nu crede în propriile sondaje. Să îl susţină şi ei pe singurul candidat cu şanse în turul doi dintre cei pro-europeni şi acesta este Nicuşor Dan”, a mai afirmat Dominic Fritz.
„Nu mă retrag!”
Elena Lasconi a transmis un mesaj pe grupul intern al partidului în care anunță că nu se retrage și acuză că este „supusă presiunilor sistemului”.

„Nu mă retrag! Dragi colegi, De mai bine de nouă luni sunt supusă presiunilor sistemului de a mă retrage din cursa pentru prezidențiale. Amintiți-vă declarațiile lui Ciucă și ale PNL de anul trecut: „retrageți-vă, doamnă Lasconi, noi avem primari, partid puternic, ajungem în turul doi!” Apoi, Nicușor Dan via Zuckermann să mă retrag în favoarea lui Ciucă. Apoi, renumărarea voturilor, care a culminat cu anularea alegerilor. Istoria ne va arăta: alegerile au fost anulate din cauza mea. Nu înțeleg de ce nimeni nu vede pericolul unei autocrații, al unui viitor negru pentru România. Văd însă fricoși. Văd baroni și găști USR (alea care hotărăsc parlamentarii), care, în loc să facă campanie, fac jocul sistemului. Au fost presiuni uriașe să mă retrag din partea acestor găști. Eu nu am cedat în fața sistemului. Nu am de gând să o fac nici acum. Eu nu candidez doar pentru USR, candidez pentru români”, a scris Elena Lasconi pe un grup de comunicare intern al USR.
Potrivit G4media, un sondaj realizat la comanda partidului în perioada 2-7 aprilie o arată pe Elena Lasconi pe locul cinci, cu doar 4,1% din voturi. Primele patru poziții sunt ocupate de George Simion (40,8%), Victor Ponta (20,4%), Nicușor Dan (16,9%) și Crin Antonescu (14,5%).