ANAF se modernizează. Vom avea un portal nou, un Spațiu Privat Virtual mai performant și un sistem care va împărți firmele în trei categorii de risc fiscal. În paralel, Fiscul își îndreaptă atenția și spre banii pe care românii plecați la muncă în străinătate îi trimit familiilor.
Iată că statul român face progrese. Poate, într-o bună zi, va descoperi și cum să recupereze miliardele de lei pe care i le datorează marii contribuabili. Deocamdată, se descurcă mult mai bine cu firmele mici. Acolo știe exact unde sunt banii și cum să pună mâna pe ei.
Un miliard datorie? Să discutăm. Două mii de lei? Poprire!
Să ne uităm puțin la lista datornicilor ANAF cu situația restanțelor la 30 septembrie 2026.
- Italia Tobacco Production figura cu aproximativ 1,48 miliarde de lei datorii.
- Societatea de Transport București are datorii de 1,33 miliarde lei.
- CFR Marfă – 1,28 miliarde.
- Complexul Energetic Hunedoara – peste 1 miliard de lei.
Sunt cifre care îți dau amețeli. Sigur, unele dintre aceste companii se află în insolvență, restructurare sau alte proceduri speciale. Există explicații juridice, termene, contestații și reguli care limitează executarea silită. Nu susțin că ANAF poate recupera toate aceste miliarde peste noapte.
Dar cine răspunde pentru faptul că datoriile au ajuns la asemenea dimensiuni?
În schimb, dacă ai o firmă mică și ai acumulat o restanță de câteva mii de lei, poți afla foarte repede cât de eficient este statul român. Îți pune poprire pe conturi. Nu mai poți dispune liber de încasări, statul are prioritate. Furnizorii pot așteapta. Activitatea se blochează. Statul îți cere să-i plătești datoria, dar nu te mai lasă să lucrezi și îți limitează accesul la banii cu care ai putea să o achiți. Te vrea contribuabil disciplinat, dar îți poate paraliza afacerea.
Dacă firma moare, moare civilizat, respectând procedurile fiscale…
Trei categorii de risc. Una singură de răbdare?
ANAF pregătește clasificarea contribuabililor în trei categorii: risc fiscal scăzut, mediu și ridicat. Vor conta declarațiile, plățile, veniturile și istoricul fiscal. Sistemul ar urma să fie implementat până la sfârșitul anului 2027. Statul îți aplică etichete, îți evaluează comportamentul fiscal și îți poate bloca banii. Regulile sunt stabilite de politicieni și aplicate de funcționari. Iar cei care conduc guvernele, de la Orban și Ciucă la Ciolacu și Bolojan, răspund politic pentru felul în care funcționează administrația fiscală. Dar cine răspunde pentru firmele care se închid după ce statul le-a blocat conturile?
Și atunci mă întreb dacă nu cumva am înțeles greșit cum se fac banii în România. Poate că e mai simplu să ocupi o funcție publică obținută prin susținere politică decât să conduci o firmă, să cauți clienți, să plătești salarii și să te lupți lunar cu taxele. Desigur, și veniturile din funcțiile publice sunt supuse obligațiilor fiscale. Dar aș fi curios să aflu cât de des ajung în atenția ANAF averile și veniturile celor instalați politic în funcții bine plătite.
Ai plecat la muncă în Germania? Explică de unde ai banii!
Nici românii care muncesc în străinătate nu sunt în afara interesului ANAF. Fiscul poate verifica proveniența sumelor trimise în țară, inclusiv a banilor primiți de la rude. Legea prevede un impozit de 70% pentru veniturile a căror sursă nu poate fi identificată. Altă măsură gândită de „specialiștii” despre care vorbeam.
Banii trimiși de copii părinților sau de părinți copiilor, cu titlu de donație ori sprijin familial, nu sunt automat impozabili. Dar dacă Fiscul vrea, beneficiarii pot fi nevoiți să prezinte explicații și documente justificative în cadrul verificărilor. Imaginează-ți omul plecat de ani de zile la muncă în Italia. Muncește, plătește impozite acolo și trimite câteva sute de euro mamei rămase acasă. Iar mama ajunge să explice Fiscului de ce i-a trimis fiul bani.
Între timp, pe listele ANAF stau liniștite datorii de miliarde de lei. Nu spun că transferurile bancare nu trebuie verificate atunci când există suspiciuni. Spun doar că mi-ar plăcea să văd aceeași energie administrativă și în recuperarea marilor restanțe.
Statul puternic cu cei mici
ANAF se laudă cu realizarea a 99,90% din programul de încasări pe primul trimestru. Dar aproape 86% din obligațiile fiscale sunt achitate voluntar. Iar controalele fiscale aduc sub 1% din încasări, potrivit conducerii instituției. Cu alte cuvinte, contribuabilii plătesc în mare parte singuri. E de neînțeles cât de ineficient este Fiscul atunci când trebuie să recupereze marile datorii.
Nu am nimic împotriva colectării impozitelor. Fără taxe nu avem spitale, școli, drumuri sau servicii publice. Iar cine are obligații fiscale trebuie să le achite. Dar nu pot să nu observ contrastul.
O firmă mică poate ajunge cu conturile poprite pentru o datorie care, raportată la marile restanțe din evidențele ANAF, reprezintă mărunțiș. Un român care trimite bani familiei poate fi chemat să le justifice proveniența. În schimb, pentru datoriile de miliarde ale unor companii, aflăm despre insolvențe, restructurări, proceduri și ani de așteptare.
Sunt frumoase promisiunile digitalizării. Statul va avea instrumente tot mai bune ca să ne urmărească obligațiile fiscale. Dar poate că într-o zi va găsi și instrumentele necesare pentru a-i trata pe contribuabili cu aceeași măsură. Deocamdată, impresia este că ANAF ne iubește pe toți. Numai că pe unii îi strânge de gât, iar pe alții îi ține ani întregi în brațe.