Cum am învățat să fiu „ungur”

Sunt bucureștean de vreo 27 de ani, de când fac oarece gazetărie, dar primele mele amintiri de când mă știu pe pământ sunt legate de Covasna, mai exact de Peteni – Petofalva, un sat în apropiere de Târgu Secuiesc.

Crâmpeie de amintiri îmi revin în memorie despre o vară, când ne-am mutat din Mihăeștii de Olt în acest sat în care singurii români eram noi, familia Dobre. Mă rog, eu, cu numele de Árpád, habar n-aveam că am nume unguresc, eram, cum spune prietenul Dudy (Tudor Artenie – n.red.), de etnie indecisă… Un dualism prezent și acum.

După o o lungă și obositoare zi petrecută în cabina camionului Bucegi ticsit de mobilă, cu care am călătorit peste munți, împreună cu doi șoferi secui, a căror limbă nu o înțelegeam, a căror mâncare – slană, pită și ceapă – îmi părea respingătoare, iată-mă ajuns într-un loc ce pe care îl simțeam tare străin.

Au urmat câteva luni în care m-am împrietenit cu câțiva copii din sat.

Ei m-au ajutat să învăț limba maghiară, ceea ce apoi mi-a fost de un imens folos, deoarece în zonă nu era pe atunci școală în limba română, așa că am mers în clasa I-a la micuța școală din sat, cu cursuri în limba maghiară.

Începeam să descopăr lumea. Mergeam pe la vecinul Vilmos bacsi, care m-a învățat să tai slana, ceapa și pâinea în „soldați”, pe care îi dovedeam în „luptă”.Ușor-ușor, acest „meniu” a început să-mi placă. Mă trimitea la cârciuma din sat să-i iau doi „deți de rum”, iar de restul banilor primeam „ștolverk”, adică niște caramele. Soția lui, Iluska neni, îmi făcea din când în când câte un dulce sau câte o pasăre din aluat, sâmbăta, când cocea pâinea de casă pentru o săptămână în cuptorul cu „cocoașă”.

Descopeream lumea.

Cutreieram prin Peteni, un sat în care până și în fântânile din gospodării izvora apă minerală. Până și în pârâu curgea apă minerală de la izvoarele de pe maluri. Unul dintre acestea era preferatul sătenilor, care luau zilnic apă de acolo. Proaspătă, vie, înțepătoare la gust, bună după orice masă. Ușor-ușor m-am obișnuit și cu apa aceasta, care parcă îți dă putere, mai ales când o sorbi din căușul palmelor, vara.

Puțin mai în afara localității era și un izvor de apă necarbogazoasă, înconjurat de un ghizd de beton. Avea o oarecare aură de mister acea apă.Se zicea că din ea beau femeile care nu mai doreau să aibă copii, dar poate e doar o legendă locală.

Religia, o altă piatră de hotar, mi s-a arătat pentru prima dată tot la Peteni.Ascultam fascinat sunetul orgii din Biserica Catolică din sat și povețele preotului. Simțeam, cumva, că religia mi-era atunci tangibilă, fizic, prin toate simțurile.

Și, uite așa, încet-încet, „soldat” după „soldat”, și căuș după căuș de apă, am început să înțeleg și lumea, și limba maghiară, și rostul meu pe pământ, marcat pe vecie de primele amintiri din copilărie în acest de Dumnezeu dăruit tărâm al celor 1.000 de izvoare – Covasna.