Înțeleg că toată boierimea specializată în politică și economie e preocupată să taie ceva… Dar o preocupare să fie mai bine nu se poate? Înțeleg să plătesc taxe și impozite, să fiu liber pe propria mea cheltuială, dar am dreptul să sper la mai bine?
Mai întâi nu a fost bine după Revoluție, deși la Revoluție părea că se deschide un viitor fain. Apoi nu a fost bine nici cu feseniștii, nici cu cederiștii. Ca să nu iasă Vadim, a venit din nou Iliescu. Și iar nu a fost bine.
A fost un pic bine, am intrat în NATO, apoi în UE.
De bine ce ne-a fost, 6 milioane de români au plecat în bejenie. Da, se văd niște schimbări, nu mai avem Dacia 1310 pe șosele și chiar avem ceva autostrăzi în plus. Dar bine când ne va fi?
Da, medicii și asistentele sunt așa cum trebuie, dar spitalele când vor fi bine? Dar pensionarilor când le va ajunge pensia? Dar școala când se va îndrepta de-adevăratelea, nu ca în filmul penibil numit „România educată” în care a jucat Klaus Iohannis?!…
Înțeleg că noul președinte îi tot cheamă pe liderii politici să afle ce și de unde se mai poate tăia.
Și toată lumea se uită la chestia asta ca la ceva firesc. Păi, nu e deloc firesc!… Eu aș vrea ca președintele să cheme experții și să afle cum pot românii să o ducă mai bine. Cum pot prospera firmele românești. Cum poate crește economia.
O să spuneți toți că e criză, că trebuie să luăm măsuri, să tăiem… Tăiați-vă ce vreți, oamenii v-au votat să găsiți soluții pentru o viață mai bună. Pentru prosperitate.
Să nu vă aud că nu avem resurse. Avem!
Avem energie și agricultură. De ce nu facem mâncare și de ce exportăm cereale? De ce nu facem mobilă și exportăm cherestea? Facem pe puritanii verzi în condițiile în care suntem printre cele mai curate țări din UE pentru că nu avem industrie…
Luați orice domeniu și veți descoperi că nu suntem campioni la nimic. Am construit un stat gata „eșuat” și l-am pus la îndemâna controlorilor care chipurile veghează la siguranța națională, uitând că siguranța asta se ține cu prosperitate, libertate și încredere.
Ne-am porcăit în ultimele șase luni de n-am mai știut de noi, iar acum, când alegerile s-au încheiat, ne uităm cum să mai tăiem, cum să facem să fim mai săraci, să ne fie mai greu.
Au venit inundațiile și ne-au arătat câte găuri avem în diguri. Și nu numai…
Nu am aflat de la nimeni cum le vom astupa, dar l-am văzut pe ministrul de la ape cum se rostogolește rotund în peisaj, ca un politician autentic! A venit, s-a pozat, a plecat. Dumnealui nu răspunde, de fapt, de nimic. Apa e tot acolo!…
Atât de mult ne-am obișnuit să ne fie rău, că nu mai știm ce e binele. Nu mai știm ce a normal și ce nu. Ne-am obișnuit cu statul eșuat și cu politicienii de trei lei. Ne-am obișnuit să fim mereu pe cont propriu. Singuri și egoiști, captivi ai unei lumi fără elite și fără lideri, în care munca oamenilor este sursa de îmbogățire a unor șmecheri fără caracter!