Măsurile economice pe care le-a luat și vrea să le mai ia guvernul Bolojan au stimulat un soi de propagandă curioasă. O comunicare ce aduce cu propaganda din perioada făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate. Practic, procesul de desființare a unor sinecuri s-a transformat într-un uriaș proces de intenție la adresa celor care dețin funcții în stat. Și nu numai!
Pentru specialiștii în comunicare, este vizibil faptul că modelul noii „lupte de clasă” este construit cu instrumentele dezinformării. Concret, se ia un caz ce poate servi „cauzei” și se construiește imaginea unei catastrofe. Se combină puțin adevăr cu multă minciună. Pachetul de comunicare devine mai important decât adevărul. Atitudinea agresivă bate bunul-simț. Conturi de Facebook pe care apar rugăciuni și icoane înjură birjărește. Contrastele nu mai atrag atenția, important e să „fii în treabă” – să ai o părere, să fie contondentă și să fie scuipată cu poftă.
Cel mai însângerat câmp al bătăliei de păreri e cel politic.
Agresivitatea cea mai mare se vede cel mai bine în extremele de dreapta și de stânga din România – AUR și USR. „Figuranți” ca Dan Tanasă (AUR) scriu împotriva livratorilor străini. În consecință, un tânăr îl ia la bătaie în plină stradă pe unul dintre aceștia. „Staruri” ca Diana Buzoianu (USR) cheamă „societatea civilă” să asiste la procesul de numire a unui director de regie. Se laudă că e „transparentă”. În realitate, transformă schemele de transparență în instrumente de presiune. Iar aceste instrumente nu se bazează pe priceperea „societății civile”. „Societatea civilă” nu are competențe profesionale. Dar răspunde perfect la ura cultivată cu dibăcie împotriva directorilor din acea instituție.
Politicienii noștri, mulți – foarte slabi, au nevoie de astfel de construcții de comunicare. Nepriceperea profesională sau politică se acoperă cu „lupta cu dușmanii”. Dacă nu mai sunt „ungurii”, sunt livratorii nepalezi de pizza din marile orașe sau directorii din prăvăliile statului. Iar dacă la funcționarii publici tema „dușmăniei” nu e foarte acută, atacul la magistrați sau la directorii din companiile de stat (unde sunt salarii mai mari decât într-o primărie) e foarte violent.
De ce nu reacționează politicienii care au bun-simț la excesele de comunicare ale colegilor lor?
Putem presupune că nu reacțoinează pentru că le e frică să intre ei înșiși în „moara de comunicare”. Să nu fie ei înșiși atacați. Sau nu intervin pentru că nu consideră excesele de acest tip foarte importante. Indiferent de motiv, ideea e că nu intervin. Nu contrazice nimeni vedetele mahalalei online. Astfel, riscul de a trece de la ura manifestată online la parul concret proptit în capul „inamicului” e tot mai mare. Agresiunea recentă împotriva unui livrator de mâncare este o dovadă clară în acest sens.
Ce urmează? Dacă ne luăm după mesajele tari din cele două extreme, urmează pari în capetele celor care conduc instituții și a celor care fac parte din guvern sau din administrațiile locale. Urmează pietre în parbrizele mașinilor scumpe și chemarea la tribunalul poporului a patronilor și a oamenilor înstăriți. Urmează lupte de stradă între fanii de dreapta și fanii de stânga și, în cele din urmă, urmează reinstaurarea „dictaturii proletariatului”. Până la urmă, cu așa politicieni și așa miniștri, în aplauzele publicului bine manipulat, ne vom întoarce de unde am plecat acum 35 de ani!