Nimic nu e mai rău ca războiul… Suntem aproape de Ucraina, dar suntem destul de departe ca să ne pese prea puțin de război. Avem problemele noastre. Nu ne mor apropiații din cauza obuzelor, nu e nimeni rănit. „Războiul e cea mai murdară chestie pe care și-o pot face oamenii între ei”. Asta mi-a spus în decembrie 1992 Sasha, ghidul meu din Sarajevo. „Și până nu vezi cu ochii tăi și nu miroși sângele cu nările tale, nu crezi!”
Mai relatasem dintr-un război, stătusem trei luni în Transnistria. Acolo mă rezemasem odată de o piatră plină de sânge. Un obuz explodase lângă un om… Piatra de lângă el se făcuse maronie în timp.
Am multe amintiri din războiul din Bosnia-Herzegovina.
Pe unele le-am scris în ziare, pe altele – în cărți. Am făcut și un film documentar. Eram jurnalist, nu era „războiul meu”. Am crezut mereu că vor deveni și ele maronii ca sângele de pe piatra aceea. Că se vor usca și le voi uita…
Citesc în fiecare zi știri despre războiul din Ucraina.
Și citesc și declarații ale unor politicieni din lumea largă. Văd și cercetări sociologice, dar și cifre economice. Europa pare nesigură, americanii par dușmani, de ucraineni s-a săturat toată lumea. Există chiar și unii care îl admiră pe Putin.
Citesc și văd o preocupare enormă pentru situația noastră economică. Pentru politica noastră. Văd râuri de ură pe internet. Fiecare crede că are dreptul la opinie, fiecare se manifestă. Nu contează subiectul și nici faptul că opiniile vin din minți care nu stăpânesc subiectul.
Ascult frecvent un cântec – „Hey, hey, rise up”. Pink Floyd.
E un cântec scris după ce Rusia a invadat Ucraina. După 24 februarie 2022. Solist vocal este Andriy Khlyvnyuk. Ucrainean. Cunoscut. Trupa lui, Boom box, și-a întrerupt turneul în SUA și el s-a întors acasă și s-a înrolat în armată. Cântecul și video-ul au fost realizate cu Pink Floyd în America și cu Andriy în Ucraina. Ascultați-l. Și, dacă vă uitați pe YouTube, priviți imaginile.
De fiacre dată când ascult acest cântec îmi amintesc piatra din Transnistria și vorbele lui Sasha din Sarajevo. Și îmi amintesc ce am văzut și ce am trăit și simt mirosul cadavrelor în putrefacție scoase din gropile comune.
Îmi amintesc de un spital amenajat într-o autobază. Medicul-șef era chirurg ORL. Al doilea cel mai important om din acel spital era un meșter lăcătuș. El făcea, după desenele doctorului, instrumente chirurgicale. Într-un salon era un tânăr cu pulpa piciorului despicată. În altul, câțiva nou-născuți…
România e de partea binelui.
Așa cum sunt politicienii noștri, plini de păcate, suntem azi de partea binelui. Rusia este vinovată pentru că a început războiul și a nenorocit o grămadă de lume.
Da, și noi avem probleme, s-a scumpit pâinea, s-a scumpit curentul electric. E greu cu toate. Dar la noi nu a venit războiul. Ei, în Ucraina, știu ce înseamnă această suferință. Puteți spune că nici la noi nu e viața cea mai bună. De acord!…
Dar ascultați acest cântec și gândiți-vă cum miroase sângele. Și poate vom mai uita de ură și de opinii stupide și de orgolii și de nețărmurita iubire de sine. Un pic, măcar. Preț de-un cântec. Iar dacă v-a pus pe gânduri, mai ascultați-l o dată!