Și la Sfântu Gheorghe anul 2026 a început cu taxe și impozite locale mărite considerabil. Dincolo de schemele de calcul ale majorărilor, niciun leu din taxele și impozitele care ajung în bugetul central nu se va mai întoarce către administrațiile locale. Până acum, o parte din acești bani se întorceau în comunități. Acum, acești bani vor rămâne – cel puțin deocamdată – în bugetul central. Comunitățile sunt, practic, pe cont propriu.
Noul sistem de taxe și impozite obligă administrațiile locale să aducă mai mulți bani la bugetele locale. Adică, să crească nivelul taxelor și impozitelor și să crească gradul de colectare. Să-și eficientizeze propria activitate. Dar le obligă și să devină actori activi în economie.
Legea permite oricărei administrații, inclusiv celei din Sfântu Gheorghe, să se implice în dezvoltarea economică a comunității.
Legea administrației publice locale (Legea 215/2001) stabilește cadrul legal și din perspectiva dezvoltării economice. Administrațiile locale au dreptul de a iniția și gestiona dezvoltarea economică la nivel local. Pot aloca pentru dezvoltare resurse proprii și pot adopta politici publice de stimulare a dezvoltării economice.
Legea administrației publice locale permitea și până acum implicarea autorităților locale în dezvoltarea economică a comunității. Dar acum le obligă să găsească soluții.
Primarul din Sfântu Gheorghe a oferit o serie de explicații pentru nivelul taxelor și impozitelor din oraș. Sunt explicații coerente și de bun-simț – le puteți consulta pe site-ul primăriei (bit.ly/3LM27bF). Mai mult, va începe o serie de întâlniri cu cetățenii pentru a explica noua paradigmă a dărilor locale.
Sfântu Gheorghe este, în mod evident, un oraș bun pentru locuire. Este un oraș bine gospodărit, sigur și curat. Este orașul în care am copilărit și îi pot vedea evoluția în bine. Dar iată că a venit un moment dur pentru comunitățile locale din România – și nu numai din România –, iar Sfântu Gheorghe, ca și toate celelalte orașe din țară, este obligat să se reinventeze din perspectivă economică.
Ce presupune acest proces de reinventare?
Sunt câteva lucruri care cred că sunt importante. Primul este dorința de a crește bunăstarea oamenilor. Aici trebuie spus că orientarea spre business are mai multe motive decât măsurile guvernului Bolojan. Sunt incluse aici repere ca numărul șomerilor, numărul de locuințe noi, evoluția demografică, nivelul de salarizare, migrația economică a localnicilor, lipsa de soluții de viață (nu de distracție!) pentru tineri etc. Sunt capitole la care Sfântu Gheorghe nu stă deloc strălucit.
Un alt reper important este structura și independența Consiliului Local. Faptul că toți consilierii locali din Sfântu Gheorghe sunt membri ai aceluiași partid (UDMR) nu le permite – sau le permite doar într-o mică măsură – să aibă opinii independente față de linia partidului. Nu mai zic de opinii opuse. Mai mult, poziția politică a primarului creează o relație de subordonare a consilierilor față de acesta. Raportul corect dintre Consiliul Local, legiuitorul, și primar, cel care pune în operă hotărârile Consiliului Local, este astfel viciat. Și nu vorbesc despre rea-credință, ci despre dispunerea (in)corectă a actorilor care reprezintă puterea locală.
Un exemplu: fosta fabrică de țigarete. Ce-ar fi fost dacă?
Ce-ar fi fost dacă în loc de muzeu și manifestări expoziționale sau festivaluri (toate acestea, consumatoare de bani), fabrica de țigarete ar fi devenit un spital regional privat de mare performanță? Un spital de ortopedie, de exemplu. Autonom sau într-o rețea de sănătate. Sau un centru de studii și cercetări dedicat inteligenței artificiale? Cu parteneri la Brașov sau în SUA, la Austin, în Texas, unde e sediul central al Tesla? Sau un laborator NATO? Sigur, toate acestea sunt ținte ipotetice, dar reflectă un mod de a vedea lucrurile și un mod de acțiune.
Sau, din altă perspectivă: ce-ar fi fost dacă fosta fabrică de țigarete ar fi devenit locul administrării orașului și chiar a județului? Ar fi încăput toate instituțiile publice, ar fi fost locuri de parcare, iar centrul ar fi rămas un loc al comerțului și turismului.
„Ce-ar fi fost dacă?” e o întrebare speculativă, de istorie contrafactuală. Dar oricine își poate permite să o pună, mai ales cetățenii care plătesc taxe și impozite. Care au salarii mai mici ca în alte părți. Oameni care lucrează în întreprinderi nesigure, care se pot închide ușor, fiind filiale ale unor multinaționale așa cum este, de exemplu, Autoliv. Oameni care apreciază finanțările din Ungaria ale unor proiecte, dar iată că și unele finanțări maghiare s-au oprit. Nu doar în România sunt probleme, ci și în Ungaria și, de fapt, în toată Europa. Iar capacitatea orașului de a fi sustenabil nu ține de finanțările culturale sau sportive, ci de investițiile în economie. „Ce-ar fi fost dacă?” e o întrebare bună azi. Și e potrivită pentru a începe reinventarea. Iar generațiile viitoare nu vor mai fi în situația să și-o pună dacă vom găsi o cale.
Foto: Facebook/Antal Árpád, autor: Vargyasi Levente