spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Tusványos, un duet între ziduri

Articole similare

„Tusványos a pornit după schimbarea de regim, atunci când erau alte vremuri și politica se făcea altfel. Am fost printre fondatorii acestei tabere de vară, care atunci se ținea la Balvanyos. Principala temă și principalul nostru obiectiv  au fost să înființăm aici un forum, un loc de întâlnire al reprezentaților vieții politice din Ungaria, al reprezentanților maghiarilor din Transilvania și al reprezentanților vieții politice românești. Scopul nostru a fost să organizăm un punct al unei întâlniri în trei…”, spune, într-un video pe Facebook, Fodor Gábor, directorul Institutului de Cercetare a Tranziției din Europa Centrală cu sediul la Budapesta.

Fodor Gábor este un vechi tovarăș de drum al premierului Viktor Orbán. În 2013, Fodor a fondat Partidul Liberal Ungar pe care l-a condus până în 2019. Iar în 2019 a înființat acest institut de cercetare pe care îl conduce și azi.

În timp, Tusványos a crescut în dimensiune.

În programul evenimentului au apărut tematici noi și interesante – de la discuții despre scriitori, la discuții despre arborii și pădurile din secuime. Dar dacă în primii ani participau la discuții și politicieni români, acum aceștia nu mai sunt prezenți. Premierul maghiar și colegii săi politici sunt prezenți – și bine fac! -, dar perspectiva politică pe care o oferă publicului de la Tusványos este unilaterală. Iar discursul maghiarilor din România care participă la eveniment se adună, majoritar, în jurul UDMR.

Obiectivul inițial al acestui forum, cel sintetizat de Fodor Gábor,  s-a pierdut. E drept, lucrurile au evoluat, mulți maghiari din România au și cetățenie maghiară, iar votul lor este important la Budapesta. E oarecum firească dorința politicienilor de la Budapesta să caute și să folosească orice prilej pentru a-și crește capitalul electoral.

În egală măsură, e firească mândria maghiarilor care trăiesc în România să îi primească și să își arate respectul pentru liderii statului ungar. Așa e normal să fie relația dintre cele două părți. Numai că absența reprezentaților români de la Tusványos nu servește nimănui. Chiar dacă pentru reprezentanții Budapestei contează mult comunitatea maghiară din România, maghiarii trăitori de sute de ani aici nu pot fi puși într-o situație ciudată – să guverneze alături de partidele de la București, dar să răspundă unei nevoi politice de la Budapesta. E o lipsă de respect față de aceștia din partea ambelor capitale!.

Maghiarii din România pot fi și cetățeni ai României, pot fi și cetățeni ai Ungariei.

Votează în ambele țări, dar plătesc taxe și impozite doar într-una, în România. Au drepturi egale cu ale oricărui alt cetățean român. Revenind la Tusványos, au dreptul să invite politicieni și intelectuali români și să realizeze acel „dialog în trei” despre care vorbea Fodor Gábor. Or, dacă vă uitați pe lista partenerilor media ai evenimentului, veți vedea că, exceptând emisiunile în limba maghiară ale radioului și televiziunii publice, nu există nicio publicație românească pe această listă. Altfel spus, nu există niciun interes pentru a reflecta evenimentul în presa de limbă română.

Închiderea unui forum care prin definiție ar fi trebuit să fie deschis nu ajută decât politicienilor care caută legitimitate din perspectivă electorală. Grija guvernului de la Budapesta pentru etnicii maghiari de peste hotare e firească. Așa cum firească e (sau ar trebui să fie!) și grija guvernului de la București pentru românii de peste granițe. Dar această grijă nu se confiscă politic. Timpurile moderne de azi presupun comunicare deschisă, nu enclavizare. Să trecem unii pe lângă alții fără să ne salutăm înseamnă doar că ne tolerăm unii pe alții, nu că ne respectăm…

Foto: facebook.com/tusvanyos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole