Azi pare că cea mai validată unitate de măsură este ura. Fierea și veninul sunt laptele și cornul comunicării zilnice. Ura îi umflă pe avocați, consultanți, publiciști, intelectuali, ziariști, politicieni sau doar cetățeni. Trepidația devine viscerală, privirile se întunecă sub sprâncenele încruntate, venele gâtului dau să se spargă. Ura inundă comunicarea, oricare ar fi platforma acesteia.
– Dacă nu ești cu noi, ești cu celălalt…
– De unde știți?!
– Știm! … Și te urâm! …
Ura se simte, se încasează mai tare ca o stângă la ficat!
Modernitatea a schimbat multe lucruri. Mediul online a redus distanța dintre politicieni și cetățeni. Timpul și spațiul se măsoară altfel decât acum o jumătate de veac. Tehnologia avansează extraordinar.
Azi, când totul se transmite în timp real și oricine poate comunica public, ies în evidență încrâncenarea și invectiva. Ura. Sicofanți de ambele sexe sufocă televizorul cu furia revărsată din gurile-pungă. Atotștiutori și atoateștiutoare atârnă prin studiourile de televiziune ca lămpile de miner pe casca de protecție. Pe Facebook e la fel.
În 1920, Max Weber spunea într-o conferință ținută la München: „Ceea ce contează este obiectivitatea instruită a privirii asupra realităților lumii, puterea de a le înțelege și de a ne ridica lăuntric la înălțimea lor“. Am mai scris despre acest citat. O frază puternică și mereu actuală. E dincolo de emfaza stângii, dincolo de lipsa de inspirație a dreptei sau de incoerențele dintre cele două mâini.
Cât ne-am schimbat?
Au trecut mai bine de 30 de ani în care unii dintre noi – mulți, puțini?! – nu ne-am avut decât pe noi înșine. Și familiile noastre și o mână de prieteni și privirile îndreptate scrutător înainte. Atât de mult ne-am uitat înainte, încât am albit fără să ne dăm seama.
Albumele noastre cu amintiri sunt sărace pentru că ne-am uitat mereu către o lume mai bună. Ne-am încrâncenat atâta vreme pentru o zi de mâine care să devină, dacă nu realitatea noastră cotidiană, măcar o frumoasă fotografie color în albumul de amintiri…
Închei cu un alt citat, și mai drag mie, din Evanghelia după Matei. „Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei“.