Premieră în fotbalul spaniol! Federația (RFEF) și Liga spaniolă (La Liga) au decis să vină în întâmpinarea cluburilor și a suporterilor și să le ofere acces la discuțiile care au loc în timpul meciurilor între arbitri și colegii din cabina VAR.
Proiectul va fi pus în aplicare începând cu 10 ianuarie 2024, atât în Supercupa Spaniei, cât și în campionat.
La Liga și RFEF au convenit să facă publice înregistrările audio la sfârșitul fiecărei zile în care se joacă meciuri. Însă, niciodată în direct. IFAB, organismul care dictează regulile fotbalului în întreaga lume, interzice acest lucru.
Cotidianul AS precizează că singurele conversații care vor fi dezvăluite vor fi cele dintre „central” și colegii din cabina VAR. Dar numai atunci când arbitrul vine să revadă o fază la marginea terenului, pe monitor.
„Această inițiativă marchează un nou scenariu de colaborare și lucru între RFEF și La Liga. Scopul este să oferim o mai mare transparență a arbitrajului în fotbalul profesionist și competițiile în sine”, au precizat RFEF și La Liga într-o declarație comună.
„Astfel, odată cu difuzarea imaginilor și audio-urilor după încheierea fiecărei zi de competiție (sâmbătă, duminică și luni), se va îmbunătăți experiența fanilor și va fi favorizată o mai bună înțelegere a deciziilor de arbitraj de către telespectatori, îmbunătățind astfel competițiile în ansamblu”, se mai arată în comunicat.
În zilele următoare, RFEF și La Liga s-au angajat să explice cum va funcționa această inițiativă. Americanii au decis și ei să procedeze la fel, începând cu noul sezon din MLS.
Premiera absolută a fost însă la Mondialul feminin din acest an. Spectatorii și telespectatorii au putut auzi discuțiile dintre arbitri cu asistenții VAR chiar în timpul partidelor!