spot_img
spot_img
spot_img

Jucătorii de la Sepsi OSK, desființați de oficialii clubului

„Ei sunt de vină, nu noi, nu antrenorii. Sunt fotbaliști acum, joacă doar în Europa!”

Articole similare

După ce Sepsi OSK a fost învinsă de CFR Cluj, scor 0-3, Attila Hadnagy, directorul general al formației din Sfântu Gheorghe, a răbufnit la adresa jucătorilor lui Liviu Ciobotariu.

Attila Hadnagy este de părere că jucătorii lui Sepsi OSK sunt principalii vinovați pentru situația în care se află gruparea din Sfântu Gheorghe. Îi acuză că nu mai sunt la fel de uniți ca în trecut, iar după experiența din Conference League și-au luat aere.

„Nici nu știu ce să mai zic. Suntem într-un vis foarte urât, din care nu mai putem să ne trezim. Este șocant, nu înțeleg ce se întâmplă. Într-o lună am pierdut tot ce am construit. Într-o lună am dat cu piciorul la tot. Nu am cuvinte. Când joci cu o echipă cu 5 absenți, care joacă mai mult cu echipa a doua și te bate 3-0, nu mai ai ce să zici.

Din păcate, nu prea avem ocazii. Cam zero, am avut bara lui Ștefan. Trebuia să fie o revoltă, să dăm dovadă de orgoliul din Europa, dar în campionat nu prea am avut orgoliu. Nu știu ce se întâmplă cu jucătorii, nu antrenorii sunt de vină, deși ei plătesc. Ei plătesc din cauza jucătorilor. Toți au o responsabilitate, inclusiv eu”, a spus Hadnagy.

„Dar nu antrenorii sunt principalii vinovați, ci jucătorii.”

„Cu antrenorii ăștia am făcut performanță în Europa, nu ei sunt de vină. Ei trebuie șă știe cel mai bine ce se întâmplă între ei. Dacă nu sunt prieteni, dacă nu sunt o familie, dacă nu sunt umili, de asta se întâmplă lucrurile astea. Nu mai suntem echipa aia umilă, din Europa, care alerga, băga piciorul. Am devenit fotbaliști, suntem foarte buni în România. Să ne trezim!

Avem condiții, bonusuri, salarii la zi, nu la noi este problema, ci la jucători. Nu e problemă la antrenori, nu ne gândim să îi schimbăm. La jucători e problema, acolo trebuie să facem ceva. Încă nu știu ce, și eu sunt bulversat. La ei e problema. Noi am fost lângă ei până acum.

Avem jucători care intră de pe bancă și nu aduc un plus, poate sunt supărați că joacă mai puțin. Nu dau nume, dar toți sunt la fel acum. Niciunul nu e peste celălalt”, a declarat Hadnagy, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport, criticându-i pe jucătorii de la Sepsi OSK.

Sepsi OSK se află pe locul 10 în clasamentul din Superliga, cu 12 puncte adunate în 10 meciuri. Este la egalitate cu U Cluj și FC U Craiova. Formația din Sfântu Gheorghe are un meci în minus. În 10 etape jucate în sezonul 2023-2024, Sepsi a bifat trei victorii, trei remize și patru înfrângeri.

Liviu Ciobotariu: „Ne-am pierdut moralul, încrederea!”

„La 3-0 nici nu poți să mai spui că ai avut o evoluție cât de cât satisfăcătoare față de ultimele trei meciuri. Scorul este mare în ceea ce a însemnat desfășurarea partidei.

A venit acel minut 40 în care am primit penalty. Le-am spus băieților să continuăm să jucăm pentru că nu făcusem o repriză rea. În momentul în care pierzi 3-0 nu sunt foarte multe lucruri de spus.

Este adevărat, e o situație apăsătoare, grea. Va trebui să ieșim cât mai repede de aici. Ne-am pierdut moralul, încrederea.
În multe momente dăm dovadă de nesiguranță, de neîncredere și se vede și în rezultate. Va trebui să remediem cât mai rapid acest lucru.

Eram echipa care aveam o siguranță defensivă, nu primeam gol. Acum lucrurile s-au schimbat. La orice acțiune încasăm gol și asta vine din încrederea jucătorilor.

Își pierd capul! Așa putem să găsim scuze că am întâlnit cele mai bune echipe care se vor bate la titlu: CFR, Farul, FCSB.
Ok, scorul este mare, dar ne-am creat situații. Este o situație apăsătoare. Noi încercăm să facem rezultate pozitive, încerc să îmi fac munca cât mai bine aici.

Pe un antrenor îl țin rezultatele. Din punctul meu de vedere încerc să redresez corabia, este datoria mea, eu sunt cel care conduc această echipă. Eu fac antrenamentele, schimbările, primul 11”, a declarat Liviu Ciobotariu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole