László Diószegi critică arbitrajul brigăzii conduse de Istvan Kovacs de la meciul Sepsi OSK – Universitatea Craiova, 1-3.
„Am avut două meciuri, nu am reușit să scoatem din păcate nici măcar un punct, am avut așteptări mai mari, dar așa este fotbalul. Nu am fost în play-off în fiecare an, dacă nu intrăm, încercăm să luptăm pentru locurile 7 și 8.
Nu știu, meciul de la UTA, cred că nu meritam mai mult, din păcate am jucat foarte slab. Ieri nu pot să zic că am jucat chiar așa de slab. Am condus cu 1-0, trebuia să mai marcăm un gol, nu am marcat și fotbalul te pedepsește.”
„Asta nu e numai părerea mea, am văzut că toți specialiștii au vorbit despre arbitrajul de ieri. Au fost vreo 6 decizii greșite.”
Eu așa consider, au fost două lovituri de la 11 metri și la Păun nu cred că a fost penalty. Ceea ce a fost la Markovic, până la urmă au refuzat cei de la VAR. Acolo a băgat o talpă uriașă Markovic, trebuia să primească minimum galben.
La sfârșitul primei reprize, fundașul central de la Craiova (n.r. Raul Silva) trebuia să primească galbenul al doilea. Arbitrul a fluierat sfârșitul reprizei, deci acolo chiar a fost comic.
Eu niciodată nu comentez arbitrajul, nu spun nici în momentul de față că am pierdut doar din cauza arbitrajului. Dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume, nu a fost la locul lui arbitrajul de ieri.
Cei de la VAR, am auzit deja a doua oară când se zice că domnului Costreie îi e frică atunci când este domnul Kovács la centru. Atunci de ce mai deleagă arbitri la VAR? Atunci nu mai are VAR nicio putere. Cred că ar trebui schimbat ceva. Și la VAR au fost greșeli, asta nu înțeleg, pot să revadă de 10 ori faza dacă vor, nu știu.
În primii ani, când am intrat în prima ligă, lumea zicea că, dacă Kovács o arbitrează pe Sepsi, atunci Sepsi va fi avantajată. În ultimii trei ani am avut foarte mult ghinion, între ghilimele, când a fost el la centru”, a spus Laszlo Dioszegi.