spot_img
spot_img
spot_img

Ofertă fabuloasă pentru un titular de la Paris Saint-Germain

Ramos are la Paris un salariu lunar de 791.000 de euro.

Articole similare

După eliminarea din optimile Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain pregătește lotul pentru sezonul viitor. Încă există incertitudini în privința a doi titulari, Lionel Messi și Sergio Ramos.

În cazul căpitanului Argentinei, negocierile de prelungire a contractului continuă, deși conducerea clubului are motive de pesimism.

Clubul din Paris încă nu i-a oferit o variantă de reînnoire lui Sergio Ramos, iar eventualele negocieri au fost amânate până la finalul actualei stagiuni. Fundașul andaluz are însă o ofertă greu de refuzat din Arabia Saudită. Al-Hilal i-a propus o primă înțelegere pe doi ani, cu un salariu net de 30 de milioane de euro pe sezon. Suma ar putea ajunge chiar la 50 de milioane de euro în cazul unor negocieri mai dure.

Țara arabă încearcă să atragă tot mai multe vedete pentru a oferi fotbalului o expunere mai mare, așa cum a reușit deja cu transferul lui Cristiano Ronaldo.

Deși a devenit titular de bază în echipa lui Galtier, Ramos are la Paris un salariu lunar de 791.000 de euro. În cazul unei prelungiri, clubul nu exclude o ofertă inferioară.

Chiar dacă la Al-Hilal ar câștiga de patru ori mai mult, fundașul spaniol nu a luat încă o decizie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole