Din toamna lui 2024, Champions League se va schimba radical. UEFA va crește numărul echipelor de la 32 la 36. Acestea nu vor mai fi împărțite în grupe, ci vor face parte dintr-o serie unică. Fiecare echipă va juca în prima fază a competiției opt meciuri (în loc de 6, ca până acum) cu opt adversari diferiți. Patru partide acasă, patru în deplasare.
La sfârșit se va face un clasament general, în funcție de punctele acumulate. Primele opt formații se vor califica direct în faza eliminatorie, locurile 9-24 se vor înfrunta într-un play-off. Sisteme similare vor fi aplicate și în Europa League și Conference League.
UEFA plănuiește și alte modificări, unele halucinante.
Unul dintre proiecte ar fi invitarea unor cluburi din afara Europei. Inclusiv din Arabia Saudită, ținându-se cont de ascensiunea uluitoare a fotbalului din regatul asiatic.
În ultimele șase luni, Saudi Pro League a adus la Riad și Jeddah staruri mondiale, precum Cristiano Ronaldo, Marcelo Brozovic (ambii Al-Nassr), Karim Benzema, N’Golo Kante (ambii Al-Ittihad), Sergej Milinkovic-Savic, Kalidou Koulibaly, Ruben Neves (toți Al-Hilal) sau Roberto Firmino (Al-Ahli). În această perioadă, investițiile în transferuri au ajuns aproape de un miliard de euro! Potrivit calciomercato.com, liderii forului de la Nyon ar vrea să ofere wild-card-uri ca în tenis unor echipe saudite.
Astfel, ar păstra în fotbalul european de top numele importante plecate din Premier League, LaLiga ori Serie A. I-ar readuce pe Cristiano Ronaldo și Karim Benzema, de exemplu, să joace împotriva lui Manchester City, Real Madrid și Bayern cu formațiile lor, Al-Nassr și Al-Ittihad!
Toti au pus ochii pe banii arabilor.