Conducerile celor patru spitale din județul Covasna și Colegiul Medicilor Covasna au semnat azi un acord de parteneriat care are ca obiectiv atragerea de medici, dată fiind criza cu care se confruntă.
Protocolul de colaborare a fost semnat de managerii celor patru unități medicale din județ – Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, Spitalul Orășenesc Baraolt, Spitalul Municipal Târgu Secuiesc și Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Géza” din Covasna.
„Prin acest acord, scopul Colegiului Medicilor Covasna este de a construi o punte între spitale. Dorim să dezvoltăm această rețea în direcția păstrării medicilor”, a declarat Gáspár Zsolt, președintele Colegiului Medicilor, în conferința de presă de astăzi.
Sfântu Gheorghe: 23 de posturi de medic, dintre care 5 sunt ocupate de specialiști
Instituțiile medicale din județul Covasna se confruntă cu o lipsă constantă de medici, în special în domeniile medicinei de familie, ale diferitelor specialități medicale, dar și al asistenței medicale.
„Scopul nostru este să oferim răspunsuri rapide și durabile acestor lipsuri”, a subliniat András-Nagy Róbert, managerul Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe.
„Deși infrastructura s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani, resursa umană este la fel de importantă. Lipsa medicilor afectează nu doar îngrijirea spitalicească, ci și sistemul de urgență. În cadrul secției de urgență din Sfântu Gheorghe există 23 de posturi de medic, dintre care 5 sunt ocupate de specialiști și 4 sunt vacante. Restul posturilor sunt ocupate de medici rezidenți. Numărul redus de medici de urgență este, printre altele, motivul pentru care, în prezent, secția de urgență este cea mai solicitată. De aceea, rugăm populația ca, în lipsa unor simptome acute sau care pun viața în pericol, să nu se adreseze direct urgenței, ci mai întâi medicului de familie sau ambulatoriului de specialitate. În acest fel, putem asigura că pacienții care au cu adevărat nevoie de intervenție imediată vor primi îngrijirea necesară cât mai rapid.”

Managerul a evidențiat că inițiative precum programul Shadow oferă soluții pe termen lung pentru problema deficitului de medici. „Scopul programului, încă de acum trei ani, este să prezentăm elevilor de liceu profesia medicală și să-i motivăm să urmeze această cale. Rezultatele acestor eforturi se vor vedea peste aproximativ 10–15 ani.”
Directoarea spitalului din Covasna, Monica Sporea, a explicat că, din cauza restricțiilor legale, este dificil să se ofere stimulente financiare directe medicilor, însă cu sprijinul autorităților locale s-au reușit oferirea unor locuințe pentru specialiști, un pas important, dar insuficient, pentru rezolvarea problemei.
„Majoritatea medicilor noștri vin din Brașov, și deși nu putem oferi beneficii financiare directe, sprijinul autorităților în privința locuințelor ajută mult. Este foarte greu să atragem medici specialiști, de aceea orice inițiativă care consolidează cooperarea comunitară are o importanță enormă pentru noi.”

Baraolt: intervenții chirurgicale cu programare, pentru că nu au anestezist
Managera Spitalului Orășenesc Baraolt, Váncza Gabriella, a atras atenția asupra provocărilor cu care se confruntă spitalele mici:
„Suntem cel mai mic spital din județ, situat într-o zonă relativ izolată. Lipsa medicilor afectează concret funcționarea unor secții. De exemplu, în prezent nu avem medic anestezist și de terapie intensivă permanent, motiv pentru care intervențiile chirurgicale pot fi efectuate doar în anumite zile cu programare prealabilă. Cu toate acestea, continuăm să ne dezvoltăm și credem că prin colaborare vom reuși să asigurăm îngrijirea pacienților pe termen lung.”
Directorul Spitalului Municipal Târgu Secuiesc, Canea Kocsis András, a confirmat, de asemenea, gravitatea situației:
„Am scos la concurs postul de medic anestezist de trei ori și nu s-a prezentat nimeni. În aceste condiții, este esențial să dezvoltăm o strategie comună, deoarece separat nu putem rezolva această problemă.”
„Trebuie să lansăm programe care să-i atragă pe medici nu doar prin beneficii materiale”
Participanții au fost de acord că obiectivul cooperării la nivel județean este elaborarea unei strategii pe termen lung, care, pe lângă reducerea deficitului de medici, să vizeze și atragerea noii generații către profesia medicală.
„Dacă fiecare instituție reușește să facă profesia medicală mai atractivă, nu avem o garanție a succesului, dar avem o șansă reală la schimbare” – a spus András-Nagy Róbert. „Împreună cu autoritățile locale, trebuie să lansăm programe care să-i atragă pe medici nu doar prin beneficii materiale, ci și prin locuințe, integrare comunitară și chiar prin oferirea de locuri de muncă pentru membrii familiilor acestora.”
Foto: Bicsak Gergő