spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Azi încep probele scrise ale examenului de bacalaureat

Mâine are loc proba obligatorie a profilului.

Articole similare

Probele scrise din sesiunea iunie a examenului național de Bacalaureat 2025 se vor desfășura începând de azi în 447 de centre de examen.

Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/ comisia Inspectoratului Școlar al Municipiului București, sunt așteptați să participe circa 108.000 candidați (peste 94.400 de candidați din promoția curentă și peste 13.800 de candidați din seriile anterioare), a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Aceștia vor susține toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.

Prima probă scrisă – cea de Limba și literatura română – se va desfășura azi, iar mâine, 11 iunie, este programată proba obligatorie a profilului.

Pe 13 iunie, candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării.

Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 16 iunie proba scrisă de Limba și literatura maternă.

În data de 20 iunie vor fi afișate rezultatele la probele scrise (până la ora 12:00). Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole