Demolarea hotelului Bodoc din Sfântu Gheorghe a început. Un fel de spectacol stradal de mari dimensiuni, cu mult zgomot și praf. O excepțională prăbușire cu public.
Bodocul a fost inaugurat în 1973. A fost un simbol al orașului și în perioada comunistă, și după aceea. Avea ștaif. Restaurantul era elegant, barul – bine aprovizionat. Eram în clasa a doua când a fost deschis, dar știam de la tatăl meu că e un „loc bun”. L-am descoperit și eu după liceu. Era un „loc bun”. Un punct focal din centrul orașului, cum ar spune sociologii.
Aventura hotelului Bodoc pe planeta noastră se încheie.
Dacă hotelul Bodoc ar fi fost o ființă, am fi spus că a murit și acum s-a purces la înmormântarea sa. Poate va pune cineva o plăcuță: „Aici a fost hotelul Bodoc, un simbol al orașului nostru”. Poate nu va pune nimeni nimic și, o dată cu dispariția noastră, hotelul va fi uitat. Sau va rămâne în fotografiile din decorul organizat de primărie.
Mă gândesc uneori că s-ar cuveni să ne uităm mai atenți la trecut. Să-i urâm din suflet pe comuniști e în regulă. Dar să urâm tot ce s-a întâmplat în acea vreme nu e deloc în regulă. Să urâm, de exemplu, amintirea de la Sevilla, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni la fotbal, mi se pare stupid. Sau să ne disprețuim propriile vieți doar pentru că am trăit atunci…
Nu cred că orașul nu a urât hotelul.
Dar a decis că nu mai poate să-l ducă mai departe. Trecut prin mai multe mâini, martor și victimă al unor ani post-comuniști neclari, hotelul a fost declarat bolnav incurabil.
Unii au spus că era un simbol comunist și că trebuia dat jos. Nu era deloc comunist. Doar a fost construit în acea perioadă. La fel ca toate blocurile din toate cartierele. Și, așa cum oamenii au grijă de apartamentele lor, poate era nevoie de cineva care să aibă grijă de hotelul Bodoc. N-a fost să fie!…
Nu cred că orașul a urât hotelul. Cum nu a urât nici Casa de Cultură a Sindicatelor, nici Fabrica de Țigarete, nici Fabrica Textilă Oltul. Nici lacul de la gară sau statuia soldatului de bronz de peste drum. Nici altele… Simbolurile țin orașul, iar orașul a știut, până acum, lucrul ăsta.
Demolarea hotelului Bodoc e doar un semn la neputinței noastre de a face lucrurile așa cum se cuvine. Cu respect pentru trecut, cu atenție pentru prezent și cu grijă pentru generațiile care vin după noi. E o constatare, nu e un reproș făcut cuiva. Cedăm și renunțăm la lucruri pe care nu noi le-am făcut. Care au fost parte a vieților noastre atâta vreme și pe care, iată, nu știm să le păstrăm…
Foto: Facebook/Antal Árpád