Am cunoscut-p pe Maria Florea la tabăra de zi organizată în premieră vara aceasta în „zona românească” din Zagon. Inițiatoarea, doamna Mela, e asistent maternal. Iar Maria e tot asistent maternal. A venit zi de zi la tabără cu Viorel al ei. Un puști măricel deja, care are azi 13 ani și pe care Maria l-a primit în plasament când avea șase săptămâni și cântărea patru kilograme.
Căprioara, Bodoc, Jandarmerie
Maria a lucrat foarte mulți ani ca ospătar. A lucrat la Căprioara din Covasna, pe vremuri, apoi la Hotelul Bodoc, când exista, și, în cele din urmă, la popota Jandarmeriei din Sfântu Gheorghe. Când guvernul Boc a luat „măsurile de austeritate”, civilii au plecat primii. Printre ei, și Maria.
„Un an de zile am stat în șomaj, după care am hotărât să devin asistent maternal. Trebuie să treci prin examene, testul psihologic este primul lucru care se face. Se fac cursuri, predau pediatri, psihologi. La examen dacă nu luai nota șapte, nu erai angajat”, explică Maria pentru covasna45.ro.
După examen și alte verificări, Maria a devenit asistent maternal și l-a primit în plasament pe Viorel. Între timp, se mutaseră la Zagon. Soțul ei mai are un băiat, din prima căsătorie. Au zis că e mai bine pentru copii la curte, decât la bloc.
Copil mic, probleme mari
Viorel s-a dovedit un copilaș cu probleme. Primul lucru pe care l-a observat Maria a fost că nu aude. Medicii specialiști la care a ajuns apoi cu el au confirmat că e surdo-mut.
De pe la nouă luni au început intervențiile. Au fost multe, de-a lungul anilor. Nu mai puțin de zece, între nouă luni și zece ani. Toate acestea au și un alt efect: un astfel de copil e greu de dat spre adopție. Dar și-a pus Maria vreodată problema? Nu.
Acum Viorel aude 40% cu urechea stângă și 60% cu urechea dreaptă. Ceea ce e un progres remarcabil. Merge la școală normală, nu la cea specială. Vorbește, dar ceva mai greu, și înțelege tot ce i se spune. Are un implant care procesează sunetul.
Desenele, ce bucurie!
În lumea lui de copil care realizează totuși că e diferit, Viorel și-a găsit ocupații frumoase. Desenează, cu creion. În tabără a avut parte de o mare surpriză. Doamna Mela și Ioana, instructorul de dans, i-au adunat toate desenele de acasă și le-au pus pe un mic panou, ca o expoziție a lui, să le vadă toți.
„Viorel a avut o reacție incredibilă… Era atât de fericit, pentru că nu știa că au fost strânse și aduse la tabără. Spunea în stânga și în dreapta că sunt ale lui și arăta spre ele… nu-i venea să creadă”, ne-a povestit Ioana.
Faptul că zeci de copii și mulți adulți i-au admirat desenele a fost extraordinar pentru el. Un imbold care parcă i-a dat aripi.
Așa cum spune Maria, cu copiii cheia e întotdeauna răbdarea. Încurajarea constantă. Dragostea.
„Mi-a spus la un moment dat să îi dau căciulă, că râd copiii de el, că se vede acel aparat pe care îl poartă pentru auz. I-am explicat că nu e nevoie, că nu râd copiii… <<Ai văzut că sunt copii care poartă ochelari, că nu văd destu de bine, asta e de râs? Nu e>>. Așa am vorbit mereu cu el, eu și soțul. Explicat totul cu răbdare”.
Dar Viorel știa el ce spune, pentru că în școlile noastre bullying-ul e „materia” nr. 1. Dacă ești în orice fel diferit, unii copii sunt nemiloși.
Viorel își canalizează energia spre desene și, pe lângă desene, a început să… mixeze muzică. Pare incredibil, dar chiar o face. Desigur, la nivelul lui de „DJ” amator.
„De Crăciun și-a dorit laptop. Telefon avea, dar și-a dorit și un laptop. Și a venit fiul cel mare din Anglia la noi cu un prieten din America. Și i-au adus un mic mixer pentru DJ. Și Viorel lucrează cu laptop-ul, cu acel mixer… E un DJ mai mic”, spune, mândră, Maria.
Reabilitare continuă
Îl duce pe Viorel la centre de reabilitare de când era la grădiniță. A început cu Brașov, apoi Sfântu Gheorghe și Chilieni. Drumuri săptămânale. O serie de specialiști – logopezi, psihologi, psihopedagogi – care îl îngrijesc și îl susțin pe Viorel și azi. Alături de cei de la Protecția Copilului, atenți constant la evoluția lui.
Pentru Maria, Viorel nu e un copil abandonat, bolnav sau diferit. Este copilul ei. Uneori, când simte că anii tot trec și ea și soțul nu întineresc, își doresc un singur lucru – ca el să ajungă un adult care să nu depindă de nimeni și să își poată câștiga existența. Efortul lor de a-l integra, de a-i oferi toate condițiile, trebuie să dea roade. Până atunci, îl iubesc și îl susțin zi de zi.
La mulți ani, Maria!