Hard Enduro: Covăsneanul Cezar Șulea participă la cea mai grea cursă Red Bull Romaniacs

Articole similare

Ediția cu numărul 33 a raliului de hard enduro Red Bull Romaniacs are loc între 28 iulie și 1 august la Sibiu. Printre participanți se numără și covăsneanul Cezar Șulea, care dă piept cu una dintre cele mai mari provocări de până acum.

Anul acesta voi participa pentru prima dată la Red Bull Romaniacs și voi debuta direct la clasa Gold, cea mai grea categorie a competiției. Am 23 de ani și mi se pare interesant că sunt de aceeași vârstă cu acest raliu, care a apărut în 2003.

Pentru mine este una dintre cele mai mari provocări din carieră.

Clasa Gold este considerată de mulți cea mai dificilă clasă din hard enduro și este numită uneori chiar „imposibilă”. Se spune că sunt mai puțin de 50 de rideri din lume care pot termina acest raliu în Gold. Sper ca, după această săptămână, să mă pot număra și eu printre ei”, declară Cezar pentru covasna45.ro.

Tot anul s-a pregătit pentru această cursă.

Obiectivul principal este să ajung la finish. Pentru mine, terminarea Red Bull Romaniacs la Gold ar însemna una dintre cele mai importante realizări din cariera mea.

Momentan ocup locul 2 în Campionatul Național de Hard Enduro al României. Cursele din campionat au fost cel mai bun antrenament posibil pentru ceea ce urmează”, ne mai spune Cezar.

Organizatorii nu au avut „limite” când au gândit traseele.

Competiția începe cu prologul din centrul Sibiului, un traseu spectaculos construit artificial, cu obstacole impresionante, urmărit de mii de spectatori. Este un adevărat show și stabilește ordinea de start pentru primele zile de off-road.

Apoi urmează patru zile de off-road extrem, cu peste 130 km pe zi prin Munții Carpați. Traseele sunt pline de urcări imposibile, coborâri tehnice, bolovani, râuri și secțiuni unde fiecare greșeală costă timp și energie. În fiecare zi există o secțiune spectaculoasă care trebuie parcursă de trei ori și este transmisă live, fiind unul dintre punctele principale ale competiției.

Anul acesta formatul este și mai special deoarece revine Marathon Stage. Timp de două zile nu ne vom întoarce în Sibiu, ci vom dormi în Straja, lângă Petroșani. Toți concurenții trebuie să își trimită bagajele și echipa de asistență tehnică acolo, iar cursa continuă practic departe de baza principală a competiției.

Este un format care adaugă și mai multă dificultate și rezistență unui raliu deja extrem. Un alt moment spectaculos va fi finish-ul primei zile de Marathon Stage. Este programat pe acoperișul unei clădiri abandonate din Mina Petrila, o locație unică și foarte spectaculoasă.

Finalul competiției va avea loc la celebra urcare Gusterița, locul unde, în fiecare an, se adună mii de spectatori pentru a vedea ultimii kilometri ai celui mai dificil raliu de hard enduro din lume”, explică Cezar.

Această cursă te va testa, te va distruge și te va reconstrui, spun cei de la Red Bull Romaniacs. Prin urmare, doar cei mai temerari se încumetă să participe. Cei de neoprit.

Pentru mine participarea la Red Bull Romaniacs este un vis împlinit, dar și cea mai mare provocare de până acum. Nu merg cu obiectivul de a demonstra ceva cu orice preț, ci de a lupta până la capăt și de a încerca să termin una dintre cele mai grele curse din lume”, ne mai spune Cezar Șulea.

Îi ținem pumnii și îi urăm succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole