Expoziție foto sub apă, la Dalnic: Catedrala ortodoxă din Sfântu Gheorghe și alte 9 biserici

Articole similare

Centrul de cercetări subacvatice de la Dalnic în parteneriat cu Visit Covasna lansează o invitație cu totul specială celor pasionați de aventură și spiritualitate. Este vorba despre o expoziție foto subacvatică cu zece biserici reprezentative din județul Covasna. Imaginile se află la o adâncime de aproximativ trei metri. „Sub apă, liniștea capătă un alt sens, iar arhitectura sacră vă invită la reflecție și descoperire”, se arată în anunțul organizatorilor.

Imaginile pot fi admirate doar de către participanții la sesiunile de scufundare organizate la lac. Pe de altă parte, cei care nu vor să se scufunde pot lua parte la diverse alte programe educative sau de divertisment organizate pe mal.

Pozele sunt sub apă, iar cine vrea să le vadă trebuie să participe la acest program de scufundări care ține două ore, două ore și jumate, în care facem turul lacului sub apă, unde avem tot felul de surprize, inclusiv un bar subacvatic. E un program de circa două ore, două ore și jumătate în care fac un instructaj, explic cum funcționează echipamentul de scufundare, explic care sunt măsurile de siguranță și după aceea coborâm”, a explicat reprezentantul My Lake, Szabo Kolos, pentru Agerpres.

Ce biserici pot fi admirate sub apă?

Expoziția Underwater Edition va fi deschisă până pe 31 august.

Lista celor zece biserici este următoarea, după cum a precizat pentru covasna45.ro Szabo Kolos:

  • Biserica romano-catolică fortificată „Sfântul Emeric”, Ghelința
  • Biserica unitariană, Chichiș
  • Biserica romano-catolică „Sf. Mihail”, Lemnia
  • Catedrala ortodoxă „Sfântul Gheorghe” şi „Sfântul Nicolae”, Sfântu Gheorghe
  • Biserica unitariană fortificată, Aita Mare
  • Biserica reformată fortificată, Sfântu Gheorghe
  • Biserica reformată fortificată, Zăbala
  • Capela „Sfântul Ștefan”, Perkő, Sânzieni
  • Biserica reformată, Dalnic
  • Biserica reformată, Biborțeni.

Un eveniment incluziv

Cei de la centrul de scufundări percep o taxă pentru această aventură – 350 de lei. Din acești bani, pun deoparte 50 de lei pe care îi adună și îi folosesc pentru diferite acțiuni pe care le fac în cadrul unui parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Covasna. Concret, organizează o mulțime de activități pentru copiii din sistemul de protecție socială. Îi aduc, pe rând, din diferite case familiale, și se ocupă de ei preț de câteva ore.

Mâine, de exemplu, vine un grup de copii de la Întorsura Buzăului. Ieri au avut tot de acolo un alt grup. Copiii se scaldă în lac – dacă e vreme frumoasă – învață tehnici de scufundări și, în general, se distrează la maxim. Dar nu e doar distracție, ci și educație. Copiii întâlnesc profesioniști din diverse domenii care le fac prezentări despre activitatea lor. Au cunoscut și apicultori, de exemplu, care le-au explicat ce presupune creșterea albinelor și, desigur, au degustat mai multe sortimente de miere.

Am avut și invitați de la TVR care le-au povestit copiilor ce înseamnă realizarea unui film și detalii din viața televiziunii. Apoi am făcut un grătar și am mâncat cu toții, a fost foarte frumos”, spune Kolos.

Un centru profesionist

Cei de la Centrul de scufundări de la Dalnic nu au doar o componentă de „aventură”, ci și una profesională. Din 1992 ei oferă cursuri de scufundări adaptate pentru toate nivelurile de experiență, de la începători la scafandri profesioniști. Sub îndrumarea unor instructori cu experiență, printre care și Szabo Jeno – fondatorul centrului –  participanții învață tehnicile esențiale pentru scufundări sigure și eficiente. Programul include atât pregătire teoretică, cât și practică, și pune accent pe familiarizarea cu echipamentul, gestionarea situațiilor de urgență și explorarea responsabilă a mediului subacvatic.

Absolvenții obțin certificări recunoscute internațional, sunt astfel în făța unor oportunități de carieră în domeniul lucrărilor utilitare sub apă sau de explorare a lumii subacvatice.

Dacă vreți să vedeți mai multe, intrați și pe site-ul lor, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole