Plafonul datoriei Statelor Unite trebuie să fie ridicat înainte de 1 iunie astfel încât ţara să poată continua să-şi plătească facturile după 15 iunie, a avertizat ministrul de Finanţe Janet Yellen. Discuţiile dintre Casa Albă şi opoziţia republicană sunt, însă, în impas, relatează AFP.
„Exista întotdeauna incertitudine cu privire la veniturile şi cheltuielile fiscale. Şi deci este greu să avem o certitudine, dar evaluarea mea este că şansele de a ajunge la 15 iunie şi de a ne putea plăti în continuare toate facturile sunt destul de scăzute”, a spus secretarul Trezoreriei într-un interviu pentru postul NBC.
„Am indicat în ultima mea scrisoare către Congres că ne aşteptăm să nu ne putem plăti toate facturile de la începutul lunii iunie şi poate chiar de la 1 iunie”, a subliniat Janet Yellen, precizând ca estimarea sa în raport cu acest interval de timp a rămas aceeaşi.
Administraţia democrată şi opoziţia republicană sunt angajate într-o cursă contra cronometru pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a Statelor Unite, posibilă după 1 iunie.
Preşedintele american Joe Biden şi liderul republican al Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite Kevin McCarthy, principalul adversar republican cu privire la plafonul datoriei, vor relua discuţiile, după un weekend de blocaj, pentru a încerca să ajungă rapid la un acord şi să evite intrarea în incapacitate de plată a SUA.