Am scris zilele trecute despre ursul devenit subiect politic, despre ecologia făcută pe banii altora și despre situația absurdă în care cei care suportă costurile acestei politici sunt tocmai oamenii care trăiesc în zonele cu urși. Între timp, Cotrocenii mi-au oferit continuarea.

Dna Ștefania Simion, consilier de stat al președintelui Nicușor Dan, duce de câteva zile o adevărată campanie publică împotriva legii care introduce o cotă anuală de prevenție pentru populația de urs brun. Postează pe Facebook, răspunde, acuză, cere date, participă la dezbateri. Merge și la televiziuni. Numai că această căutare publică de argumente împotriva legii a început după ce Președinția pierduse deja la CCR și trimisese legea la reexaminare.

Într-o postare recentă, dna consilier vorbește despre bani, interese economice, vânătoare de trofee, gestionari de fonduri cinegetice, cercetători și posibile conflicte de interese. Invocă inclusiv o investigație PressOne veche de zece ani și anunță informații pe care urmează să le solicite.

Foarte bine. Să fie solicitate. Să fie verificat tot. Dar de ce inflamezi opinia publică înainte să faci verificările pe care chiar tu le anunți?

Nu mai sunt simple postări. E o campanie

În numai câteva zile am identificat cel puțin șapte postări și intervenții publice ale dnei Ștefania Simion pe această temă. Cu aceeași miză: legea să nu treacă în forma adoptată de Parlament.

Dna consilier nu s-a limitat la Facebook. A participat la dezbaterile din Senat, unde a apărat punctul de vedere al șefului statului și a calificat drept „manipulări” unele dintre argumentele susținătorilor legii. A continuat disputa public, a criticat Ministerul Mediului și a contestat modul în care sunt fundamentate efectivele de urs și cotele de prevenție.

Este dreptul dnei Simion să creadă toate acestea. Dar mai vorbim despre opiniile personale ale Ștefaniei Simion sau despre o campanie publică dusă de un consilier de stat pentru susținerea poziției Președinției?

Mai ales că există o problemă: momentul în care au început să fie căutate dovezile.

Întâi suspiciunea. Dovezile le căutăm după

În postarea cu pricina, dna Ștefania Simion pleacă de la o afirmație spectaculoasă: împușcarea unuia sau a doi urși ar putea acoperi 70–80% din cheltuielile anuale ale unui gestionar de fond cinegetic.

Numai că informația este din 2016. Dna Simion recunoaște chiar ea că datele sunt vechi de zece ani și trebuie actualizate.

Dar dacă informația trebuie actualizată, cum o poți folosi ca argument înainte s-o actualizezi? Mai întâi sugerezi că în spatele legii stă o industrie a banilor și abia după aceea verifici dacă este adevărat?

Logica spune că acuzi după ce ai verificat, nu invers. Invers se numește propagandă.

Problema nu este că dna consilier caută argumente. Problema este că a început să le caute după ce Curtea Constituțională declarase legea constituțională.

Proiectul a intrat în procedură parlamentară la 12 decembrie 2025. Studiul privind populația de urs fusese transmis Ministerului Mediului de INCDS „Marin Drăcea” încă din 28 noiembrie 2025. La 18 martie 2026, Senatul a adoptat proiectul. A trecut apoi de Camera Deputaților și a ajuns la promulgare. Președintele Nicușor Dan l-a atacat la CCR. La 24 iunie, Curtea i-a respins contestația.

Numai că solicitarea oficială a dnei Simion către INCDS este trimisă, în calitate de consilier prezidențial, la 6 august 2026. După Parlament. După sesizarea CCR. După ce CCR respinsese contestația.

De ce nu a cerut toate aceste informații înainte de „examenul” CCR?

Dacă erau indispensabile pentru înțelegerea problemei, erau indispensabile și înainte. Dacă trebuiau verificate conflictele de interese și relațiile financiare dintre cercetători și gestionarii fondurilor cinegetice, trebuiau verificate înainte.

E posibil ca la Cotroceni să se fi mizat pe faptul că CCR va opri legea. Nu știu. Dar cronologia arată ceva greu de ignorat: întâi au încercat să oprească legea. După ce n-au reușit, au început să caute argumentele pentru care legea trebuie oprită.

Cât de mort trebuie să fie omul?

Dna Ștefania Simion mai spune ceva. Când din împușcarea ursului se câștigă atât de mult, nu este suficient să ni se spună că măsura este luată „pentru siguranța oamenilor”. Trebuie să ni se și dovedească.

Aici chiar am o problemă. Cum dovedesc că ursul este periculos înainte să mă atace? Când intră în localitate nu ajunge? Când intră în curte nu ajunge? Când omoară animale nu ajunge? Când îmi omoară câinii nu ajunge?

Dacă mă mușcă și ajung la spital, sunt o dovadă? Sau trebuie să mor ca să devin statistică suficient de convingătoare pentru Cotroceni?

În Covasna, Harghita și alte județe oamenii nu discută teoretic despre urs. Trăiesc cu el lângă casă. E ușor să ceri „dovezi” dintr-un birou. E ceva mai greu când RO-ALERT-ul vine la două dimineața.

Dacă numărăm banii, să-i numărăm pe toți

Într-o privință sunt perfect de acord cu dna Simion: banii trebuie verificați. Să vedem cât se încasează din vânătoare, cine încasează, cât și ce interese există. Tot.

Dar, dacă tot am deschis casa de marcat, să nu închidem sertarul prea repede.

În editorialul precedent scriam despre ceea ce am numit economia conservării. Există proiecte europene, programe LIFE, studii, monitorizări, consultanță, ONG-uri, institute și experți dedicați biodiversității.

Așadar, da: să urmărim banii. Dar pe toți. Banii din vânătoare, dar și granturile, proiectele europene, contractele, experții, studiile și campaniile de comunicare. Cine plătește, cine încasează și cât?

Dacă existența unui interes financiar este suficientă pentru a pune sub semnul întrebării credibilitatea gestionarilor sau cercetătorilor, aceeași regulă trebuie aplicată organizațiilor, experților și instituțiilor care primesc finanțări pentru proiecte de conservare a ursului.

Altfel nu investigăm interese. Alegem suspecții care ne convin.

Dna Ștefania Simion cere oficial informații în calitate de consilier de stat. Merge în Parlament și apără poziția președintelui. Apare la televiziune și argumentează împotriva legii. Pe Facebook duce aceeași bătălie.

Nu-i contest dreptul la opinie. Întreb, încă o data, în numele cui vorbește? În nume personal? În numele Administrației Prezidențiale? În numele președintelui Nicușor Dan?

Pentru că, oricât și-ar dori, funcția de consilier prezidențial nu are buton de ON/OFF pe Facebook.