Fostul ministru al Dezvoltării Cseke Attila a precizat, la o conferinţă pe tema administraţiei publice din România, că reorganizarea administrativă trebuie să aibă la bază criterii viabile care să ia în considerare şi factorii geografici, economici, tradiţiile şi apartenenţa la regiunile istorice ale oamenilor.
„Este un proces amplu, care poate dura câţiva ani, şi este nevoie de referendum local pentru a fi adoptat. Cel mai mare pericol pe care noi îl vedem este ca această reorganizare să fie făcută în mod grăbit şi haotic. Tot ceea ce s-a decis de pe o zi pe alta în România s-a adeverit a fi greşit pe termen mediu şi lung”, a adăugat senatorul UDMR.
Reorganizarea pornește de la faptul că „administraţia locală este un serviciu public.”
„Și administraţia centrală este un serviciu public. La fel cum este sistemul de învăţământ sau cel sanitar. Nimeni nu se aşteaptă de la o şcoală să producă profit. Scopul unui spital este să se ocupe de pacienţi, nu de profit. Şcolile, spitalele şi administraţia publică nu sunt firme”, a declarat liderul senatorilor UDMR Cseke Attila.
El a mai subliniat că „trebuie continuat drumul pe care România a păşit în 2022, când Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a elaborat două legi importante, cel al consorţiilor administrative şi cel al zonelor metropolitane”.
„Aceste două acte normative oferă posibilitatea legală pentru autorităţile publice locale de a coopera pentru a găsii soluţii la problemele cu care nu se pot confrunta singure. Este nevoie şi acum de cooperare între autorităţile publice locale. Statul trebuie să creeze mecanisme prin care acest proces de reorganizare administrativă să poată porni de jos”, a conchis Cseke Attila.
Are nevoie de vointa politica.
Iar asta lipseste cu desavirsire.
In Transilvania sud est ar trebui sa fie si Mures.