spot_img
spot_img
spot_img

Prosumatorii au de recuperat peste 50 de milioane de euro

S-a ajuns în situația ca prosumatorii să fie plătiți abia după patru ani...

Articole similare

Prosumatorii cer eliminarea din legislație a unei prevederi care permite furnizorilor să le plătească energia livrată în rețea timp de doi ani de la facturare. Cum unele companii nu emit facturile la timp, s-a ajuns ca prosumatorii din rețaua lor să fie plătiți abia după patru ani.

Prosumatorii au creditat gratis și fără dobândă, doar în 2023, furnizorii de energie cu peste 50 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România.

Conform OUG 143/2001, prosumatorii pot „utiliza cantitatea de energie reportată pe o perioadă de maximum 24 de luni de la data facturării”.

Asociația susține că, în urma unei interpretări discutabile a legislației în vigoare, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a impus prosumatorilor o perioadă obligatorie de 24 de luni pentru a beneficia de contravaloarea energiei injectate în rețea.

„Această decizie a generat o „linie de credit” gratuită în favoarea furnizorilor de peste 50 milioane de euro. Diferența între prețul energiei active la prețul de contract al furnizorilor și energia ce ar urma să fie plătită după 24 – 48 de luni este uriașă”, potrivit comunicatului.

Conform datelor obținute de Asociația Prosumatorilor de la ANRE, cantitatea totală de energie electrică injectată în rețea de către prosumatori în anii 2022 și 2023 se ridică la aproximativ 660 GWh.
„O parte din aceasta energie a fost vândută de furnizori la prețuri ridicate, de până la de două sau trei ori mai mari decât prețul de achiziție de la prosumatori, generând un venit substanțial pentru furnizori.

Practic, toți furnizorii cu care au avut contract prosumatorii au vândut mai departe, instantaneu, această energie activă, încasând banii lunar de la clienții lor și compensare de la stat.

În ultimul an, furnizorii de energie au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de aproape 100.000 de euro pentru întârzierea sau neemiterea facturilor către prosumatori. Cu toate acestea, cifrele dezvăluie că în practică, furnizorii au continuat întârzierea emiterii facturilor prelungind astfel „linia de credit” gratuită”.

Asociația Prosumatorilor susține că această practică de „creditare gratuită” trebuie să înceteze, iar legislația în domeniu trebuie revizuită în consecință. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole