Îmbunătățirea sistemului de sănătate și cea a rețelei de drumuri județene au fost cele mai importante teme de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Covasna, care a avut loc ieri.
În lunile iulie și august 2024, au fost semnate contractele de finanțare pentru trei proiecte importante, finanțate din fonduri externe nerambursabile, din categoria celor etapizate, ceea ce înseamnă că lucrările vor fi încheiate în cadrul noului ciclu bugetar al UE.
„Legislația ne permite să facem acest lucru. Am semnat noile contracte pentru finalizarea seriei de lucrări de reabilitare și modernizare efectuate până acum, astfel încât finanțarea să fie neîntreruptă. Am aprobat includerea în buget a sumei de 22,87 milioane lei, din care cea mai mare parte va fi alocată pentru modernizarea drumurilor județene între Micfalău – Pasul Hatod – podul de la Augustin și între Baraolt – Vărghiș – limita județului Harghita, precum și a unei sume mai mici pentru finalizarea extinderii secției de urgență a spitalului nostru”, a explicat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Bugetul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” a fost majorat cu 11,5 milioane de lei. „Prioritatea noastră rămâne dezvoltarea spitalului județean. Am primit 8 milioane de lei de la Ministerul Sănătății pentru continuarea lucrărilor de renovare și extindere a clădirii vechi a spitalului. În același timp, 2,31 milioane de lei au fost incluse în bugetul spitalului, reprezentând diferența încasărilor suplimentare din venituri proprii și subvenții din bugetul FNUASS, sumă necesară pentru acoperirea creșterilor salariale. Pe lângă acestea, am aprobat și 1,27 milioane de lei, reprezentând venituri din contractele încheiate cu CASS și din contractele cu DSP, destinate acordării voucherelor de vacanță pentru anul 2024”, a declarat președintele CJ. De asemenea, bugetul pentru proiectul de reabilitare energetică a unor clădiri aparținând Spitalului Județean de Urgență a fost majorat cu 4.000 de lei.
Printr-o Hotărâre de Guvern, Teatrul Coregrafic și Dans Folcloric „Trei Scaune – Háromszék” a primit suma de 692.000 lei, reprezentând 2% din impozitul pe venit destinat finanțării instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale. Ansamblul de dans a fost recent transformat într-un teatru de dans pentru a le permite autorităților județene să solicite acest tip de sprijin.