Acasă Agricultură Eveniment la Covasna: Valorificarea inovativă a subproduselor din sectorul de ovine

Eveniment la Covasna: Valorificarea inovativă a subproduselor din sectorul de ovine

0

Clusterul Green Energy din Sfântu Gheorghe, alături de compania Monteco și Asociația Crescătorilor de Ovine Covasna, organizează azi, la Hotel Căprioara, evenimentul „Valorificarea inovativă a subproduselor din sectorul de ovine”. Acesta are loc în cadrul proiectului thERBN – European Rural Bioeconomy Network. Prin proiect se identifică nevoile urgente de gestionare și valorificare a reziduurilor și subproduselor agricole, se promovează soluții inovative și se consolidează o rețea europeană dedicată bioeconomiei rurale.

„Subprodusele din sectorul ovin sunt adesea insuficient valorificate și pot genera costuri pentru fermieri. Evenimentul aduce împreună actorii rurali pentru a analiza soluții concrete, cu accent pe lână, și oportunități pentru noi produse și lanțuri valorice locale.

Încercăm să răspundem la întrebarea: Cum putem transforma un subprodus care astăzi are o valoare redusă sau generează costuri într-o resursă pentru noi produse, afaceri și lanțuri valorice rurale?

Dorim să obținem imagine mai clară asupra problemelor reale, soluțiilor existente și posibilităților de aplicare locală, a nevoilor de inovare și a oportunităților de colaborare. Concluziile vor contribui la activitățile thERBN privind nevoile de inovare și dezvoltarea bioeconomiei rurale și pot constitui punctul de plecare pentru noi colaborări, inițiative pilot, proiecte de inovare sau lanțuri valorice locale și regionale”, a precizat pentru covasna45.ro managerul de proiect Vajda Boglárka.

Vajda Boglárka

Teme abordate în cadrul evenimentului

  • tipuri de reziduuri și subproduse din sectorul de ovine
  • bariere tehnice, economice și organizaționale
  • lacune identificate și direcții pentru dezvoltări viitoare
  • aspecte de reglementare și politici publice relevante.

Lâna, în centrul atenției

Participanții la eveniment, printre care cei de la Cooperativa Agricolă „Tradițional Carpatic” Covasna, au discutat despre lână, în special. Au fost prezentate câteva exemple de utilizare a acesteia – fie ca material pentru izolații, fie ca peleți de îngrășământ ecologic.

„Dincolo de aplicațiile industriale, lâna are o dimensiune culturală profundă — tehnici tradiționale de țesut, colorare naturală și împâslire, transmise de meșteri și custozi de cunoștințe, reactivate prin colaborări contemporane.

Prezentarea exemplelor inovative este punctul de plecare pentru identificarea condițiilor în care soluțiile pot fi aplicate la nivel local și regional. Experiențele participanților vor orienta discuțiile către problemele întâlnite în practică și oportunitățile existente”, mai explică Vajda Boglárka.

Deșeurile biodegradabile, o problemă la nivel european

Deșeurile din zootehnie, silvicultură și agricultură sunt deșeuri biodegradabile și reprezintă o problemă de interes la nivel european.

„Deșeurile biodegradabile reprezintă o problemă importantă la nivel european, deoarece cantitățile mari produse zilnic pun presiune asupra sistemelor de colectare și tratare a deșeurilor. Resturile alimentare, deșeurile provenite din grădini și alte materiale organice se descompun în mod natural, însă atunci când nu sunt gestionate corespunzător pot contribui la poluarea solului, a apei și a aerului. În plus, depozitarea acestora în gropile de gunoi poate genera emisii de gaze cu efect de seră, în special metan.

Din acest motiv, la nivelul Uniunii Europene se pune tot mai mult accent pe colectarea separată, compostarea și valorificarea deșeurilor biodegradabile, în vederea reducerii cantității de deșeuri depozitate și a protejării mediului. Gestionarea eficientă a acestor deșeuri contribuie, de asemenea, la dezvoltarea unei economii circulare și la utilizarea mai responsabilă a resurselor naturale.

Este nevoie să colaborăm, să comunicăm, să creăm idei, pentru că din colaborare vin soluții. Mă bucur că avem acest eveniment și vă mulțumesc pentru că ați răspuns invitației. Proiectul thERBN reunește 20 de parteneri din 11 țări europene. În România suntem noi, cei din Clusterul inovativ al biomasei, Green Energy din Sfântu Gheorghe”, a declarat, la începutul conferinței, managerul Clusterului, Vajda Lajos.

Imagini de la eveniment:

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version