Polonia le face loc micilor fermieri

Mai puțină birocrație și impozit zero până la 100.000 zloți (circa 24.000 euro)

Articole similare

Fermierii polonezi își pot procesa produsele în propria gospodărie și le pot vinde direct consumatorilor, într-un regim simplificat. În Polonia, un fermier poate face pâine, gem, suc, brânză, iaurt, cârnați sau alte alimente și le poate vinde direct consumatorilor printr-un sistem special numit „Rolniczy Handel Detaliczny (RHD)” – comerț agricol cu amănuntul.

Și România permite micilor producători să vândă direct produse obținute în gospodărie și are proceduri simplificate de înregistrare sanitar-veterinară. Dar polonezii au mers mai departe și au construit un sistem mai simplu și mai avantajos. Practic, îl încurajează pe fermier nu doar să producă materia primă, ci să o și transforme în produs finit. Fermierul polonez reușește astfel să păstreze o parte mai mare din valoarea produsului în propria fermă.

Pe scurt, dacă produci mere, lapte, carne sau cereale, statul încearcă să te ajute să nu vinzi produsele doar ca materie primă. Le poți procesa și poți încasa valoarea adăugată a produsului finit.

De la mere la dulceață și de la porc la cârnați

Regimul RHD permite comercializarea atât a produselor agricole neprelucrate, cât și a celor procesate. Autoritățile poloneze dau exemple precum gemurile, sucurile, produsele din fructe și legume, uleiurile sau pâinea. Sunt permise și produsele de origine animală: lapte și produse lactate, ouă, carne și preparate din carne.

În cazul cărnii, regulile sunt mai stricte. RHD nu înseamnă că fermierul poate sacrifica un animal oriunde și apoi să vândă carnea. Trebuie respectate normele sanitar-veterinare privind sacrificarea, proveniența cărnii, procesarea, igiena și păstrarea produselor. Pentru vânzarea către magazine sau restaurante există, în plus, limite cantitative și teritoriale pentru anumite produse de origine animală.

Cu alte cuvinte, Polonia nu a eliminat controlul sanitar-veterinar asupra cărnii. Dar a simplificat procedura prin care fermierul poate procesa și vinde legal ceea ce produce.

În cazul alimentelor cu mai multe ingrediente, cel puțin un ingredient trebuie să provină integral din propria fermă.

Activitatea trebuie înregistrată la autoritatea sanitară sau veterinară, iar producătorul trebuie să respecte regulile privind igiena, siguranța alimentară și etichetarea.

O mare diferență față de noi este felul în care a fost redusă birocrația. Polonia a creat o procedură specială pentru ferme: activitatea se înregistrează, dar pentru începerea RHD nu este obligatorie autorizarea prealabilă a unității printr-o inspecție.

Până la 100.000 de zloți, fără impozit

În Polonia există și un avantaj fiscal serios. Din 2022, plafonul anual al veniturilor care pot beneficia de scutire de impozit în acest regim a crescut de la 40.000 la 100.000 de zloți, echivalentul a aproximativ 24.000 de euro. Pentru această facilitate există o condiție suplimentară: cel puțin 50% din materia primă folosită trebuie să provină din propria fermă. Pentru veniturile care depășesc plafonul, legislația poloneză prevede o cotă de impozitare de 2% pentru această categorie de venituri.

Fermierul poate vinde direct consumatorului final pe întreg teritoriul Poloniei, fără limite cantitative. Pentru vânzarea către magazine, restaurante sau alte unități există reguli suplimentare, iar în cazul produselor de origine animală și mixte se aplică anumite restricții.

Ministerul Agriculturii din Polonia promovează explicit această formulă ca modalitate de scurtare a drumului dintre fermă și consumator, de creștere a veniturilor agricultorilor și de dezvoltare a unor mărci locale. „Este o soluție reciproc avantajoasă. Fermierul câștigă o parte mai mare din valoarea produsului, iar consumatorul are acces la alimente proaspete de origine cunoscută. În multe regiuni din Polonia, astfel de modele funcționează foarte bine”, se arata într-un comunicat al ministerului.

România are mecanisme asemănătoare, dar sistemul este mai fragmentat și nu oferă același pachet coerent de facilități.

Modelul polonez arată că sprijinul pentru micul fermier nu înseamnă numai subvenții. Uneori înseamnă să-i dai voie să transforme ceea ce produce, să vândă simplu și legal și să păstreze cât mai mult din valoarea muncii sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole