spot_img
spot_img
spot_img

„Bruxelles-ul şi Comisia Europeană i-au trădat pe fermierii ungari”

Budapesta anunță noi restricții la importurile de cereale din Ucraina.

Articole similare

Guvernul ungar va introduce noi restricţii la importurile de produse agricole ucrainene. Este o măsură destinată să îi protejeze pe fermieri de fluctuaţiile pieţei provocate de importurile ieftine din Ucraina, a declarat ministrul Agriculturii, István Nagy, informează AP.

Potrivit oficialului ungar, decizia UE de a permite importurile fără taxe de produse agricole ucrainene, în ideea de a menţine economia Ucrainei pe linia de plutire după invazia rusească, a condus la o „situaţie de supra-aprovizionare severă şi preţuri semnificativ mai mici pe piaţa agricolă europeană”.

„Bruxelles-ul îi sprijină pe oligarhii ucraineni!”

István Nagy a dat vina pe UE şi Executivul comunitar pentru eşecul în a-i proteja pe fermierii europeni, care nu pot concura cu importurile ieftine. El a adăugat că Ungaria va adopta măsuri suplimentare de protecţie care sunt de competenţa sa naţională.

„Bruxelles-ul şi Comisia Europeană i-au trădat pe fermierii ungari şi în schimb îi sprijină pe oligarhii ucraineni”, a spus Nagy, într-o o conferinţă de presă.

István Nagy a afirmat că Budapesta a decis să introducă un plan în cinci puncte pentru a-i sprijini pe fermierii ungari. Acesta include obligaţia vânzătorilor şi companiilor de logistică de a raporta guvernului care sunt produsele restricţionate importate prin Ucraina, indiferent de ţara de origine a produselor. De asemenea, produsele procesate realizate din cereale ucrainene vor fi supuse şi ele restricţiilor.

Luna trecută, ţările UE au ajuns la un acord de reînnoire a suspendării temporare a taxelor vamale pentru produsele agricole ucrainene exportate în blocul comunitar. Acordul prevede şi unele garanţii care vor forţa Comisia Europeană să reintroducă taxele dacă importurile de diferite produse vor depăşi media importurilor din 2022 şi 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole