Premierul Gabriel Attal a anunţat duminică seara că ridică planul Vigipirate din Franţa – sistemul de alertă antiteroristă – la cel mai înalt nivel: „urgenţă atac”, în urma atentatului de la Moscova revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, relatează Le Figaro.
„Având în vedere revendicarea atentatului de către Statul Islamic şi ameninţările la adresa ţării noastre, am decis să ridicăm postura Vigipirate la cel mai înalt nivel: urgenţă de atac”, a anunţat Gabriel Attal la X, la finalul unui consiliu de apărare care a avut loc la Palatul Elysée.
Sistemul francez de alertă teroristă are trei niveluri, iar nivelul cel mai înalt este activat în urma unui atac în Franţa sau în străinătate sau atunci când se consideră că ameninţarea unui astfel de atac este iminentă.
Acest nivel permite măsuri de securitate excepţionale, cum ar fi intensificarea patrulelor forţelor armate în locuri publice precum gările, aeroporturile şi locurile religioase.
Franţa este în această vară gazda Jocurilor Olimpice.