spot_img
spot_img
spot_img

Isaac Asimov, scriitorul care a prezis evoluția tehnologiilor actuale cu 60 de ani în urmă

„În 2014, maşinăriile vor putea fi capabile să facă mare parte din slujbele care implică rutină.”

Articole similare

Isaac Asimov a scris SF și a fost mereu extrem de apreciat. A revoluționat literatura SF și a inspirat generații întregi de cititori. Puțini știu însă că unele dintre ideile sale au devenit realitate.

Asimov și-a imaginat, în cărțile sale, o sumedenie de tehnologii noi. Într-un articol publicat la 16 august 1964 în „The New York Times”, el a încercat să prezică cum va arăta omenirea în zilele noastre.

„Roboţii nu vor nici prea buni, nici prea populari până în 2014, dar ei vor exista. Dacă maşinile de calcul sunt atât de inteligente astăzi (n.r.: se referă la computerele IBM ale perioadei), atunci ce nu s-ar putea face în 50 de ani? Vor fi astfel de computere, mult mai mici, care vor deveni creier pentru roboţi”.

În zilele noastre, avem telefoane mobile, adică acele creiere mici la care se referea Asimov, dar și inteligență artificială care poate fi atașată unui robot fizic destul de ușor.

Asimov spunea că viața oamenilor va fi mai ușoară.

„Micul dejun va fi comandat cu o seară înainte pentru a fi gata la o anumită oră în dimineaţa respectivă din mâncare semipreparată care va fi păstrată în frigider până când va fi gata pentru procesare”, descria Asimov viața ușoară a oamenilor.

În definitiv, trebuie să ne gândim că imprimantele 3D există deja de ceva vreme. În plus, acum avem la un click distanță aplicații care fac legătura dintre noi și restaurante.

„Opacitatea ferestrelor se va schimba automat în funcţie de intensitatea luminii care trece prin ele”, mai prevedea Asimov pentru 2014. Acest concept s-ar putea materializa mai repede decât cel cu panourile. Totuși, abia a fost scos din uz becul clasic, mare consumator de energie. Vom mai avea de lucru la acest capitol.

„În 2014, maşinăriile vor putea fi capabile să facă mare parte din slujbele care implică rutină. Omenirea va avea astfel o cursă a înarmării cu maşinării bune. Dar asta va avea consecinţe asupra sănătăţii psihice, astfel că îndrăznesc să spun că psihiatria va fi cea mai importantă specializare medicală”, prezicea, de asemenea, cunoscutul scriitor de romane SF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole