spot_img
spot_img
spot_img

Polonia și Ungaria blochează Uniunea Europeană

Au bătut cu pumnul în masă la Bruxelles!

Articole similare

Polonia şi Ungaria au protestat joi în cursul unui summit european la Bruxelles faţă de un acord privind reforma azilului aprobat la începutul lui iunie cu majoritate calificată. Cele două state au cerut ca o astfel de decizie să fie luată în unanimitate, potrivit unor surse diplomatice, notează AFP.

Polonia și Ungaria au cerut o modificare a declaraţiei finale a summit-ului pentru a ţine cont în special de această solicitare.

Miniştrii de interne ai celor 27 conveniseră pe 8 iunie la Luxemburg asupra unui sistem de solidaritate obligatorie între ţările UE în repartizarea solicitanţilor de azil. Un pas înainte făcut într-un dosar blocat de ani de zile.

Potrivit acestui acord – încă preliminar, trebuie negociat cu Parlamentul European -, statele membre vor trebui să preia un anumit număr de migranţi din ţările UE aflate sub presiune migratorie: Dacă nu, să plătească o contribuţie financiară echivalentă cu 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Polonia și Ungaria, vot împotrivă

Polonia şi Ungaria au votat împotriva propunerii. Alte patru ţări s-au abţinut. Preşedinţia suedeză a Consiliului UE a decis să opteze pentru un vot cu majoritate calificată (vot favorabil a 15 ţări din totalul de 27, reprezentând cel puţin 65% din totalul populaţiei UE), aşa cum este prevăzut în tratatele în domeniul migraţiei, şi textul a fost adoptat.

Polonia se bazeazã pe concluziile anterioare ale unor summit-uri europene pentru a reclama ca deciziile într-o problemã atât de sensibilã sã fie luate „prin consens”, potrivit unui text vãzut de AFP. Ea doreşte, de asemenea, sã se menţioneze „dreptul suveran al statelor membre de a-şi defini politica lor migratorie şi de a decide pe cine acceptã pe teritoriul lor”.

„Acest duo polono-ungar luptă şi rezistă împreună”, avertizase pe Twitter Balazs Orban, colaborator apropiat al premierului maghiar. El se referea la „o mare bătălie în curs privind pactul migratoriu”.

Populiştii naționalişti aflaţi la putere în Polonia vor să organizeze un referendum naţional cu privire la problema primirii refugiaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole