Statele Unite ar putea intra în incapacitate de plată chiar de la 1 iunie, dacă nu se ajunge la un acord în Congres pentru a ridica plafonul datoriei, a avertizat din nou secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, raportând date actualizate, scrie AFP.
Această dată, de 1 iunie, a fost publicată la începutul lui mai. A fost menţinută luni „cu informaţii suplimentare disponibile acum”, a spus Janet Yellen într-o scrisoare către liderul republican al Camerei, Kevin McCarthy.
Biden, ședință cu republicanii
Preşedintele american Joe Biden a confirmat că se va întâlni cu liderii opoziţiei parlamentare. Printre aceștia, speaker-ul Camerei Reprezentanţilor, republicanul Kevin McCarthy.
Preşedintele democrat, la finalul unui prânz în familie la Philadelphia, a confirmat organizarea acestei reuniuni.
Joe Biden, Kevin McCarthy şi alţi trei lideri parlamentari plănuiseră iniţial să se întâlnească vinerea trecută. Avuseseră o primă rundă de discuţii, dar fără prea multe progrese, pe 9 mai.
Dar reuniunea a fost amânată, iar echipele diverşilor protagonişti negociază de atunci.
„Rămân optimist, pentru că sunt un optimist congenital, dar chiar cred că există o voinţă din partea lor şi a noastră de a ajunge la un acord. Cred că vom ajunge acolo”, a declarat Joe Biden duminică.
Pe de altă parte, Casa Albă a informat că, deocamdată, preşedintele american doreşte în continuare să plece miercuri într-un turneu diplomatic în Asia şi Pacific.
Kevin McCarthy, pe un ton complet diferit, a declarat: „Cred că poziţiile noastre sunt încă foarte îndepărtate. Nu mi se pare că (democraţii şi Casa Albă) vor un acord”.
Congresul american trebuie să voteze rapid pentru a ridica plafonul maxim al datoriei publice. În caz contrar, Statele Unite riscă să se afle în imposibilitatea de a face faţă obligaţiilor şi scadenţelor financiare.
Republicanii refuză să facă acest lucru atâta timp cât Joe Biden nu este de acord să facă importante tăieri bugetare.
Fără acord, Statele Unite se vor găsi în incapacitate de plată de la începutul lui iunie, a reamintit vineri Biroul pentru buget al Congresului american.
S-a stricat tiparnita?