Acasă Lumea largă SUA riscă să intre în incapacitate de plată

SUA riscă să intre în incapacitate de plată

Avertismentul vine din partea Trezoreriei SUA

0

Preşedintele SUA, Joe Biden, l-a chemat pe preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, la o reuniune la Casa Albă pe 9 mai, a anunţat preşedinţia americană, potrivit agenţiei EFE. Deşi anunţul nu include alte detalii, publicaţia The Hill scrie că subiectul discuţiei va fi situaţia plafonului datoriei SUA. Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat că SUA ar putea intra în incapacitate de plată a datoriei publice începând cu 1 iunie.

La reuniune vor participa de asemenea liderul republicanilor din Senatul SUA, Mitch McConnell, şi liderii democraţi din ambele camere ale Congresului SUA, Chuck Schumer şi Hakeem Jeffries.

Cu doar o lună până la un posibil default catastrofal al SUA, liderii ambelor partide şi-au înăsprit divergenţele faţă de plafonul datoriei de 31.400 miliarde de dolari.   

Într-o scrisoare adresată celor patru politicieni, Janet Yellen, a subliniat că este „imperativ” pentru Congresul american să acţioneze cât mai repede. Doar astfel guvernul american va putea beneficia de fonduri pentru a susţine plăţile pe termen lung, mărind sau suspendând actualul plafon al datoriei.

Statele Unite au atins în ianuarie acest plafon legal. Departamentul Trezoreriei a aprobat o serie de „măsuri extraordinare” pentru a amâna riscul de neplată, dar a subliniat încă de atunci că folosirea acestor instrumente speciale va fi extinsă doar până pe 5 iunie.

Camera Reprezentanţilor, cu majoritate republicană, a aprobat săptămâna trecută un proiect de lege pentru creşterea plafonului datoriei în schimbul unor tăieri severe din cheltuielile publice. Dar această iniţiativă are şanse slabe de a merge mai departe, întrucât democraţii sunt majoritari în Senat, iar Casa Albă a avertizat deja că Joe Biden o va bloca prin veto dacă ajunge pe biroul său.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version