spot_img
spot_img
spot_img

„Tratatul pandemic”, adoptat de Adunarea Mondială a Sănătății

Adunarea Mondială a Sănătății este organismul decizional suprem al OMS.

Articole similare

Statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au adoptat azi un acord cu privire la modul de pregătire pentru viitoarele pandemii după cea de COVID-19 produsă între anii 2020 și 2022, transmite OMS.

Lumea este mai sigură astăzi datorită conducerii, colaborării și angajamentului statelor noastre membre de a adopta istoricul Acord Pandemic al OMS”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS. „Acordul este o victorie pentru sănătatea publică, știință și acțiunea multilaterală. Acesta va asigura că noi, colectiv, putem proteja mai bine lumea de viitoarele amenințări pandemice. De asemenea, este o recunoaștere din partea comunității internaționale a faptului că cetățenii, societățile și economiile noastre nu trebuie să rămână vulnerabile și să sufere din nou pierderi precum cele suferite în timpul COVID-19.”

După trei ani de negocieri, acest tratat obligatoriu din punct de vedere juridic a fost adoptat de Adunarea Mondială a Sănătății la Geneva în aplauzele reprezentanților țărilor membre OMS.

Adunarea Mondială a Sănătății este organismul decizional suprem al OMS.

Acest tratat a fost adoptat în prealabil, ieri, în comisie de către Adunarea Mondială a Sănătății, printr-un vot desfășurat prin ridicarea mâinii la solicitarea Slovaciei, cu 124 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 11 abțineri. Printre țările care s-au abținut se numără Iran, Israel, Rusia, Italia, Slovacia și Polonia.

Acordul abordează inechităţile structurale cu privire la modul în care sunt dezvoltate medicamentele sau vaccinurile şi instrumentele de sănătate.

Cu toate acestea, nu va intra oficial în vigoare până când nu se va negocia o anexă privind partajarea informaţiilor despre agenţii patogeni, care ar putea dura până la doi ani, după care statele vor trebui să ratifice acordul.

Dezvoltat ca răspuns la „lecţiile” învăţate din pandemia COVID-19, acordul îşi propune să prevină haosul observat la scară globală şi să asigure o mai bună distribuţie a vaccinurilor în cazul unor crize de sănătate viitoare.

Unele detalii controversate rămân nerezolvate şi urmează să fie negociate în mod separat de-a lungul anului viitor, în cadrul unei anexe la tratat. Printre acestea se numără, spre exemplu, modul în care producătorii de vaccinuri obţin patogenii cu potenţial pandemic şi ce primesc în schimb ţările care pun la dispoziţie aceşti patogeni.

La adunarea OMS participă delegaţi din cele 194 de state membre şi este principalul organism de decizie al OMS.

Acordul pune accent pe ideea de „One Health” – o singură sănătate, care stabilește conexiuni între sănătatea oamenilor, a animalelor și a planetei.

Care sunt principalele stimulente și beneficii?

Consiliul European enumeră câteva. Unul dintre ele – Îmbunătățirea supravegherii riscurilor de pandemie.

Monitorizarea riscurilor și, în special, schimbul de cunoștințe cu privire la noi boli infecțioase care se răspândesc de la animale la oameni sunt esențiale pentru prevenirea viitoarelor pandemii.

Acestea pot fi realizate prin:

  • sporirea capacității laboratoarelor și a capacității de supraveghere necesare pentru identificarea bolilor animalelor în toate țările
  • intensificarea colaborării dintre centrele de cercetare la nivel mondial
  • o mai bună coordonare a finanțării internaționale pentru capacitățile de bază”.

Un alt exemplu se referă la cercetare și inovare

„Pandemia de COVID-19 a demonstrat cât de important este ca comunitatea științifică să se mobilizeze rapid și ca sectorul industrial să își poată spori rapid capacitatea de producție.

O abordare coordonată la nivel mondial în ceea ce privește descoperirea, dezvoltarea și furnizarea de soluții medicale sigure și eficace, cum ar fi vaccinurile, medicamentele, metodele de diagnosticare și echipamentele de protecție, ar fi benefică pentru securitatea sanitară colectivă.

Partajarea agenților patogeni, a probelor biologice și a datelor genomice, precum și dezvoltarea unor soluții medicale în timp util (vaccinuri, tratamente și metode de diagnosticare) sunt vitale pentru a spori gradul de pregătire în caz de pandemie la nivel mondial.

De asemenea, îmbunătățirea mecanismelor de răspuns este un alt beneficiu.

„Inegalitățile în ceea ce privește accesul la vaccinuri, medicamente și metode de diagnosticare amenință să prelungească pandemiile și să agraveze bilanțul atât în ceea ce privește pierderile de vieți și sănătatea oamenilor, cât și pentru societățile și economiile noastre.

Acordul ar valorifica învățămintele desprinse pe baza experienței privind acceleratorul accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 (ACT-A), COVAX și alte instrumente colective dezvoltate de la începutul pandemiei de COVID-19, pentru a răspunde mai echitabil nevoilor la nivel mondial în cazul unor viitoare pandemii”.

Foto: OMS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole