Poliţia din Elveția a deschis o anchetă cu privire la „discriminare şi incitare la ură”, după ce Pischa, un hotel-restaurant situat la altitudine, pe domeniul schiabil de la Davos, a anunţat în scris – în ebraică – pe un panou că refuză să închirieze material de sporturi de iarnă – sănii şi rachete (încălţăminte) de zăpadă – unor turişti evrei, potrivit AFP.
Aceste dezvăluiri au fost făcute de ziarul „20minuten”, care a publicat o imagine cu mesajul afişat de hotelul-restaurant Pischa în ebraică.
Nu este prima oară când are loc un incident de acest fel în această regiune din Elveţia, foarte frecventată – atât iarna, cât şi vara – de către turişti ultraordocşi.
Poliţia din Elveția a anunţat că a deschis o anchetă cu privire la „discriminare şi incitare la ură”.
Contactaţi de AFP, conducătorii localului nu au răspuns imediat, dar au declarat pentru „20minuten” că clienţii evrei lăsau adesea material pe piste, obligându-i să-l „colecteze atunci când reuşeau să-l găsească”.
Într-o înregistrare video publicată de cotidianul Blick, administratorul localului, Ruedi Pfiffner, îşi cere scuze şi evocă o formulare stângace.
„Sunt pregătit să stau de vorbă cu persoanele vizate”, declară Ruedi Pfiffner, care respinge orice antisemitism.
Federaţia Elveţiană a Comunităţilor Evreieşti (FSCI) va depune plângere. „Afişul este incontestabil discriminatoriu”, denunţă secretarul general al FSCI Jonathan Kreutner. „Un grup întreg de clienţi este etichetat în mod colectiv din cauza apartenenţei şi originii sale”, subliniază el.
Fundaţia împotriva Rasismului şi Antisemitismului (GRA), cu sediul la Zurich, denunţă într-o declaraţie o „gravă discriminare antisemită”.