Acasă Lumea noastră Agenția Antidrog: În 2022, 1 din 10 elevi a consumat cel puțin...

Agenția Antidrog: În 2022, 1 din 10 elevi a consumat cel puțin o dată un stupefiant

Autorităţile introduc permanent noi substanţe interzise pe lista celor ilegale.

0

10% dintre elevii români au consumat cel puţin o dată un drog. Este concluzia unui studiu realizat de specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog, care scoate în evidenţă şi alte date îngrijorătoare, potrivit TVR Info. Autorităţile introduc permanent noi substanţe interzise pe lista celor ilegale. Două dintre acestea au fost depistate recent la percheziţii. Numai că e dificil să ţină pasul cu chimiştii grupărilor criminale.

Pe piața din România au apărut drajeuri cu nicotină, care au scop recreațional și ridică și semne de întrebare ale specialiștilor antidrog.

Drajeurile cu nicotină în aparență nu par a fi foarte periculoase, dar analizele realizate în laboratorul antidrog au arătat contrariul. O astfel de bomboană poate conține nicotina ce se regăsește în 60 de țigări.

De aceea se fac verificări în continuare și vor fi sesizate mai multe instituții, inclusiv din domeniul sănătății publice. În paralel, substanțe psihoactive depistate în cursul mai multor acțiuni ale Poliției și ale DIICOT au ajuns pe lista de substanțe interzise. 2 CMC și 2 MMC sunt considerate acum droguri. Este monitorizată atent și utilizarea unor medicamente de către consumatorii de stupefiante.

Ramona Dabija, director, Agenția Națională Antidrog: Vom pune sub control național și vom armoniza legile din domeniu și vorbim de acele medicamente de uz psihiatric care într-adevăr au făcut foarte mult rău copiilor, ele fiind folosite fără prescripție medicală au fost comercializate în rândurile adolescenților. Sunt medicamente din cauza cărora în serviciile de urgență au ajuns copii.

Peste 2.200 de persoane au ajuns la spital ca urmare a consumului de droguri sau medicamente folosite ca stupefiante, conform cifrelor raportate de unitățile medicale pentru un singur an. Mai multe cazuri sunt legate de consumul substanțelor interzise din categoria „cristal” din care fac parte și 2 CMC și 2 MMC. Includerea lor într-o schemă de tratament este foarte greu de realizat.

Bogdan Gheorghe, medic, Agenția Națională Antidrog: În cazul noilor substanțe psihoactive (NSP) este foarte greu de identificat ce tip de substanțe consumă, pentru a ști ce tratament medicamentos să îi administrăm și în același timp e foarte greu de comunicat cu aceste persoane. Starea euforică dată de aceste substanțe e mult mai intensă decât în cazul drogurilor tradiționale și ei sunt în momentul în care doresc foarte mult să consume și li se pare că acest consum nu le afectează starea de bine în general.

Datele Agenției Naționale Antidrog arată că în 2022, 1 din 10 elevi a consumat cel puțin o dată un stupefiant.

Dacă aveți cunostință despre o persoană care are probleme din cauza consumului de droguri, puteţi apela gratuit telverde 0.800.870.070, al Agenţiei Naţionale Antidrog.

Filtru: 28 de șoferi care au consumat substanțe psihoactive în Covasna

În perioada 19 – 25 august 2024, polițiștii rutieri din județul Covasna au desfășurat o serie de acțiuni intense de control pe întreaga rețea de drumuri din zonă. Scopul principal a fost prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, se arată într-un comunicat al IPJ.

Aceste acțiuni nu au vizat doar sancționarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor, ci și reducerea efectelor negative ale acestor comportamente iresponsabile. Poliția a transmis un mesaj clar: nu este tolerată conducerea vehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor, deoarece aceste comportamente reprezintă un pericol major atât pentru conducători, cât și pentru ceilalți participanți la trafic, punând în pericol vieți nevinovate.

Acțiunile au fost coordonate de polițiștii Serviciul Rutier și au benefciat de implicarea polițiștilor Biroul Rutier Sfântu Gheorghe, precum și a tuturor formațiunilor de poliție rutieră și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.

Rezultatele activităților au fost următoarele:

  • Testări efectuate: 989 pentru depistarea consumului de alcool și 229 pentru depistarea consumului de droguri.
  • Infracțiuni constatate: 47, dintre care 28 de conducere sub influența substanțelor psihoactive și 2 de conducere sub influența alcoolului.
  • Permise reținute: 86, dintre care 28 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 10 pentru conducere sub influența alcoolului.
  • Sancțiuni contravenționale aplicate: 324, pentru diverse încălcări ale legislației rutiere.

Poliția va continua să efectueze acțiuni de control pentru a asigura respectarea reglementărilor legislative și pentru a proteja siguranța tuturor participanților la trafic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version