Alexandru Munteanu, propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova

Articole similare

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat azi decretul prin care îl desemnează pe Alexandru Munteanu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, după consultările cu grupurile parlamentare, informează agenția de presă Moldpres, citată de Agerpres.

Îi urez succes în formarea unui Guvern care să obțină încrederea Parlamentului și să îndeplinească cele mai importante așteptări ale cetățenilor: protejarea păcii, pregătirea țării pentru aderarea la UE, consolidarea economiei și creșterea standardelor de viață ale oamenilor”, a declarat Maia Sandu.

Acest pas marchează începutul procesului de constituire a noului executiv, care urmează să meargă în parlament pentru a cere votul de încredere.

Încă de joi seară, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care este majoritar în parlamentul de la Chișinău, a anunțat că susține candidatura lui Munteanu la funcția de premier.

Alexandru Munteanu este un om cu profilul și experiența care se pliază pe necesitățile actuale ale țării noastre, în special în ceea ce privește creșterea economică. Considerăm că este omul potrivit pentru această etapă, capabil să răspundă provocărilor și să continue direcția de dezvoltare europeană a Republicii Moldova‘, a declarat Igor Grosu, liderul formațiunii.

Despre Alexandru Munteanu

Omul de afaceri Alexandru Munteanu (61 de ani) nu a fost implicat până acum în viața politică și nu a avut vizibilitate în spațiul public.

El s-a născut la 20 ianuarie 1964, în Chișinău, conform datelor biografice publicate de hotnews.ro. A absolvit facultatea de fizică, după care și-a început activitatea profesională la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Științe a Moldovei. Ulterior, s-a alăturat Universității Tehnice a Moldovei, unde a fost lector conferențiar la disciplina Bazele Teoretice ale Electrotehnicii și a ocupat funcția de prodecan al Facultății Internaționale. 

După crearea Băncii Naționale a Moldovei, Munteanu a fost numit șef al Secției Operațiuni Valutare, iar mai târziu a devenit director adjunct al Departamentului Relații Externe. A predat cursul Bănci și Finanțe la ULIM și a urmat studii postuniversitare la Columbia University din New York, specializându-se în relații internaționale, bănci și finanțe. După finalizarea studiilor, a lucrat la Banca Mondială din Washington, D.C.

Munteanu este fondatorul și președintele Alianței Franceze din Republica Moldova, organizație pe care o conduce de mai bine de 30 de ani, și unul dintre co-fondatorii Camerei de Comerț Americane din Moldova (AmCham). În 1997, s-a întors în Republica Moldova, unde a ocupat funcția de director adjunct al Centrului de Investigații Strategice și Reforme (CISR). Ulterior, a fost director al reprezentanței Fondului American de Investiții WNISEF și a activat ca membru sau președinte în consiliile de administrație ale mai multor companii din Republica Moldova și Ucraina. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole