Acasă Lumea noastră Ansamblul „Speranța” din Sfântu Gheorghe, spectacol în cadrul proiectului „Suflet de Român”

Ansamblul „Speranța” din Sfântu Gheorghe, spectacol în cadrul proiectului „Suflet de Român”

0

Ansamblul „Speranța” din Sfântu Gheorghe a urcat ieri pe scena Centrului Cultural Covasna în cadrul unui eveniment special: proiectul „Suflet de Român” și-a încheiat activitățile printr-un spectacol.

Evenimentul a cuprins o expoziție de artă populară și meșteșuguri tradiționale, în care au fost prezentate lucrările realizate de copiii din județul Covasna participanți la tabăra de cultură și meșteșug românesc desfășurată în perioada 25–31 octombrie, în Ținutul Zimbrului din județul Neamț.

Reamintim că în această tabără copiii au participat la ateliere de țesut, confecționare de măști populare și bătut monede, au învățat dansuri tradiționale și au vizitat importante obiective istorice, culturale și spirituale.

S-au întors acasă și au „expus” toate acestea în spectacolul de ieri. Alături de Ansamblul „Speranța” au avut un moment artisitc și cei de la „Junii Covăsneni”.

Proiectul „Suflet de Român” a fost organizat de Asociația Culturală „Valea Bistriței” din județul Neamț, în parteneriat cu Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe și Asociația Culturală „Junii Covasnei” din orașul Covasna, cu finanțare din partea Secretariatului General al Guvernului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version