Comisia Europeană a cerut ieri statelor europene să diminueze utilizarea resurselor de apă până în 2030 din cauza stresului hidric cauzat de încălzirea globală, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Deja astăzi, 30% din terenurile europene se confruntă cu deficit de apă în fiecare an (…). Viitorul nostru depinde de modul în care ne gestionăm apa astăzi”, a subliniat comisarul european pentru mediu, Jessika Roswall.
Uniunea Europeană a prezentat o strategie de consolidare a securității apei. În ceea ce privește cifrele, Comisia citează obiectivul Franței de a reduce prelevările de apă cu 10% până în 2030, atât din pânzele freatice, cât și din apele de suprafață.
Procentajul de 10% reprezintă „minimum posibil”, a asigurat comisarul Roswall. Potrivit statelor membre, aceasta ar putea implica reducerea prelevărilor sau ameliorarea infrastructurilor pentru a evita scurgerile, a indicat ea.

Bruxelles-ul insistă asupra problemei canalizărilor defecte în UE. Situația variază foarte mult potrivit statelor membre, care pot pierde între 8% și 57% din resursă, potrivit Comisiei Europene.
Executivul promite un plan de acțiune de digitalizare în sectorul apei pentru a detecta mai bine aceste scurgeri, de exemplu cu contoare inteligente.
În cooperare cu Comisia, Banca Europeană de Investiții va lansa, de asemenea, un nou program privind apa și gestionarea durabilă a acesteia, cu un buget de 15 miliarde de euro pentru perioada 2025-2027.
În ceea ce privește combaterea poluării, executivul european propune o inițiativă public-privată pentru 2027 care vizează o mai bună detectare și eliminare a PFAS, acești „poluanți eterni” sintetici aproape indestructibili care contaminează apa.
Eficiență în consumul de apă: Rezoluția UE
La începutul lunii mai, Parlamentul European a adoptat o Rezoluție referitoare la Strategia europeană pentru reziliența în domeniul apei.
Conform documentului, Parlamentul cere o serie de măsuri, printre care:
- cere să existe o colaborare apropiată la planificarea integrată a resurselor energetice și de apă și a tehnologiilor conexe în toate sectoarele la nivel național, regional și local, inclusiv între toate părțile interesate, pentru a stabili mecanisme de asigurare a coerenței politicilor în sectoarele apei și energiei;
- invită Comisia să prezinte o politică cuprinzătoare privind gestionarea sustenabilă a apei pentru industrie, bazată pe reducere, recuperare, reutilizare și reciclare, care să pună accentul pe utilizarea tehnologiilor circulare și eficiente din punctul de vedere al consumului de apă, pe reciclarea apei, pe strategiile de reducere a poluanților și pe promovarea sistemelor cu circuit închis;
- reamintește că amenințarea tot mai mare a deficitului de apă pune în pericol sectoare și proiecte esențiale pentru stimularea competitivității Europei, inclusiv semiconductorii, centrele de date, hidrogenul din surse regenerabile și producția de baterii pentru vehicule electrice;
- constată că aceste sectoare vor fi supuse tot mai frecvent la presiuni pentru a-și reduce impactul asupra mediului și pentru a îmbunătăți utilizarea eficientă a resurselor de apă, inclusiv utilizarea directă și indirectă a apei;
- invită statele membre să sprijine industriile critice mari consumatoare de apă în elaborarea unor planuri de utilizare eficientă a apei, care să vizeze economisirea, reutilizarea și reciclarea apei, prevenirea poluării apei și punerea în aplicare a unor tehnologii eficiente din punctul de vedere al consumului de apă;
- invită Comisia să includă strategii cuprinzătoare de gestionare a apei în politicile industriale corespunzătoare ale UE și în parcursurile de tranziție sectoriale specifice, cu un accent deosebit pe sectoarele strategice mari consumatoare de apă;
- subliniază că știința, cercetarea și tehnologia sunt esențiale pentru utilizarea eficientă a apei; solicită acordarea unui sprijin financiar și tehnic adecvat statelor membre pentru a pune în aplicare măsuri eficiente de gestionare a apei, inclusiv prin intermediul unor tehnologii inovatoare și moderne;
- solicită tranziția către un model agricol mai sustenabil și mai competitiv, sprijinit de punerea în aplicare a unor practici sustenabile și a unor soluții inovatoare care promovează biodiversitatea, reduc factorii de producție chimici și permit gestionarea eficientă a resurselor de apă, inclusiv a soluțiilor bazate pe natură, a gestionării regenerative, a tehnologiilor inteligente de irigare de precizie, a sistemelor digitale de monitorizare, a metodelor avansate de tratare și a rețelelor inteligente de distribuție a apei care optimizează consumul și previn epuizarea resurselor de apă, și care contribuie la asigurarea productivității continue, permițând în același timp agriculturii să reducă poluarea, să utilizeze pesticidele și îngrășămintele în mod eficient, să îmbunătățească ciclul hidrologic, să îmbunătățească reîncărcarea apelor subterane și să se adapteze la o utilizare mai redusă a apei; consideră că soluțiile tehnologice pot include, de asemenea, măsuri care pot spori absorbția apei, infiltrarea și retenția în sistemele agricole, care sunt importante în contextul în care frecvența secetelor și a ploilor abundente este în creștere;
- subliniază că soluțiile și practicile inovatoare în materie de irigare pot spori eficiența utilizării apei în agricultură, obținând un avantaj economic și reducând, în același timp, efectele asupra mediului; constată că, în general, agricultorii nu dispun de mijloace și stimulente suficiente pentru a cunoaște cantitatea de apă consumată de culturi, aplicațiile efective de irigare, modificarea recoltelor în funcție de diferite practici de gestionare a apei și, prin urmare, nivelul actual al eficienței consumului de apă în cadrul exploatației;
- invită Comisia și statele membre să stimuleze adoptarea unor soluții inovatoare de irigare și să sprijine menținerea lor, cum ar fi irigarea prin picurare, pentru a permite gestionarea activă a nivelurilor apei și utilizarea eficientă a resurselor de apă, precum și să promoveze schimbul continuu de cunoștințe, astfel încât toate părțile interesate vizate să își poată asuma în comun o mai mare responsabilitate de-a lungul întregului lanț de aprovizionare cu apă;
- insistă, având în vedere numeroasele fenomene climatice, cum ar fi inundațiile, secetele și cicloanele, care au afectat recent Europa, că este important ca Uniunea să dispună de un mecanism solid de reacție la astfel de crize, care să cuprindă sisteme de avertizare și de asistență pentru populația civilă;
- subliniază că monitorizarea digitală, afișarea publică adecvată a datelor relevante și sistemele de avertizare rapidă sunt esențiale pentru a elabora planuri eficace de gestionare a secetei și a inundațiilor la nivelul statelor membre;
- evidențiază, de asemenea, că este important să se utilizeze pe deplin instrumentele disponibile ale UE, cum ar fi previziunile privind inundațiile ale EFAS și GloFAS și instrumentul de monitorizare mondială a inundațiilor (Global Flood Monitoring – GFM), ca parte a serviciului Copernicus de gestionare a situațiilor de urgență.
Rezoluția completă, AICI.