spot_img
spot_img
spot_img

Bogdan Marin, candidat PSD la Primăria Valea Mare: 1.100 de locuitori și proiecte de 9 milioane de euro (P)

Articole similare

Bogdan Marin, primarul din comuna Valea Mare, vrea să continue investițiile pe care le-a început în 2020 și candidează pentru un nou mandat, din partea PSD.

Spre deosebire de anul 2020, de data aceasta faptele vorbesc de la sine. În perioada 2020-2024, am semnat contracte de finanțare în valoare de aproape 9 milioane de euro pentru comuna noastră. Unele au fost finalizate, altele aflate în sunt în curs de execuție sau implementare”, spune el.

Valea Mare e o localitate mică, desprinsă în 1999 din comuna Barcani. Are 1.114 locuitori. Bogdan Ștefan Marin e unul dintre ei, născut aici în 1985. După liceu, a lucrat chiar în primărie.

Am fost angajat ca muncitor. Am lucrat și la pădure, și la construcții, nu m-am dat înapoi de la muncă niciodată și nu mi-e rușine să spun, mă bucur că am început de jos și am trecut prin toate etapele”, mărturisește el.

Între timp, a făcut și facultatea – management – și a vrut să plece la Brașov la muncă, dar primarul de la acea dată i-a propus să rămână….să fac pasul spre munca de birou. Așa că a rămas. Și a lucrat 14 ani ca agent agricol în Valea Mare. A învățat repede tot ce presupunea această actvitate destul de complexă: registre, animale, subvenții, terenuri.

Vedea însă că lucrurile ar putea merge mai bine…

Știam că avem potențial. Și vedeam că parcă stăm pe loc. Atât eu, personal, cât și comuna. Ideea este să tinzi spre mai mult, eu așa văd lucrurile. Așa că am candidat la Primărie în 2020 și am fost ales. Toate proiectele le-am început atunci”, explică el.  

De-a lungul celor patru ani de mandat, Bogdan Ștefan Marin i-a atras pe localnici în diverse acțiuni, fie de ecologizare, fie de strângere de fonduri pentru cazuri speciale, fie la momente de sărbătoare – Bal de Ziua Națională, hramul bisericii, colinde și iluminat festiv de Crăciun sau chiar la festival. Pentru că vălenii au un festival al lor, de care sunt tare mândri, și care are loc la început de toamnă, de doi ani, în zona de picnic.

Primarul s-a ocupat și de dotarea școlii, prin fonduri accesate, inclusiv de programul „Masă sănătoasă” pentru elevi, dar și de achiziția de utilaje pentru lucrări făcute în regim propriu sau de lemn de foc, cadastru, pășuni…

O reușită importantă este și semnarea a două contracte de închiriere pentru pășune cu anumite firme, pentru montarea unor panouri fotovoltaice pe pășunea din Maldaraș.

Ca să faci lucruri într-o comună, trebuie să ai cu ce. O localitate mică nici nu își permite să achite partea de cofinanțare pentru proiecte, că abia are bani de funcționare. Prin acest contract, Primăria Valea Mare a închiriat câteva zeci de hectare de pășune pentru instalarea de panouri, dar condiția a fost ca oile sa poata păsuna în continuare, pe sub ele. Primarul a cerut aprobarea tuturor cetățenilor comunei pentru a demara acest proiect foarte avantajos. Evident că oamenii au fost de acord și cu acei bani – un pic peste 130.000 de euro pe an – Primăria Valea Mare poate face o mulțime de lucruri bune pentru ei. Prima tranșă de bani a venit luna trecută, cealaltă urmează la toamnă.

Am încredere deplină în potențialul imens al lui Bogdan Ștefan Marin de a continua să genereze schimbări pozitive în comunitatea sa. În primul său mandat, a dovedit că atragerea de fonduri este esențială în administrația publică locală, reușind să atragă până în prezent aproape 9 milioane de euro în localitatea sa. Este omul ce a făcut diferența în comunitatea lui, prin abilitatea de a gestiona și implementa proiecte cu impact real pentru toți locuitorii comunei Valea Mare”, spune președintele PSD Covasna, Bogdan Barbu, despre primarul din Valea Mare.

Iată, concret, câteva dintre proiectele realizate sau aflate în curs de implentare în Valea Mare în ultimii patru ani:

  • Lucrări situații de urgență, drumuri, poduri, ziduri de sprijin;
  • Reabilitare, modernizare și dotare Cabinet Medical;
  • Reabilitare, modernizare și dotare Cămin Cultural;
  • Construire Complex Sportiv;
  • Realizare Cadastru Sistematic Gratuit, 496 imobile;
  • Montarea a 2 stații de reîncărcare electrice;
  • Intabulare pășuni, 329 ha;
  • Reabilitare, modernizare și dotare Sală de Sport.

Mai sunt multe de făcut, spune primarul.

Pot să spun că am avut și un pic de noroc, că lucrurile s-au așezat cum trebuie, pentru că toate aceste documentații, avize, studii de fezabilitate durează foarte mulți ani pentru un proiect de canalizare, respectiv alimentare cu apă. Noi am început în urmă cu trei ani documentația, studiile și acum deja am intrat în execuție, avem șantiere. Dacă mergeți spre Întorsura Buzăului se văd lucrările la aducțiunea de apă și urmează să începem și lucrările la sistemul de canalizare în comună, deja constructorul aduce materialele. Alimentarea cu apă și canalizarea sunt cele mai importante proiecte pentru localitatea noastră, de aici putem începe să construim…

Asfaltarea în toată comuna este aprobată, documentele sunt verificate, în câteva săptămâni semnăm contractul de finanțare. În mandatul viitor, dacă totul decurge conform planului,  ne luăm de muncă… După ce facem lucrările de apă și canalizare, venim și cu asfaltul. Dar… sunt lucruri care costă, care durează și care te epuizează, efectiv, fizic și psihic. E nevoie de multă implicare și dorință de a face, ca să nu renunți, ca să mergi înainte. Totuși sunt norocos, am o echipă pe cinste, cu același entuziasm, același elan, ne completăm și colaborăm frumos și eficient. Le mulțumesc că-mi sunt alături, că mă înțeleg și mă susțin”.

Un pic de omenie

Renovat recent, căminul cultural din Valea Mare e locul unde au loc multe dintre evenimentele comunei.

Se fac nunți, botezuri, pomeni. Îndemnul meu către consilierii locali, care au fost de acord, a fost ca la parastase, la pomeni să nu percepem taxa de închiriere, că oricum omul e necăjit. În rest, avem o chirie pentru o zi, pentru două, în funcție de durata evenimentului”.

Pe 9 iunie, vine cu o listă de consilieri la fel de harnici și determinați ca și el.

O administrație performantă se bazează pe echipă. Cred că am dovedit că suntem o echipă în primărie. Ne bazăm unii pe alții ca să putem lucra pentru comunitate. Vă propun o listă serioasă de consilieri pentru Consiliul Local. Sunt oameni corecți și harnici, am colaborat bine, am încredere în ei și vă rog să-i susțineți”.

Planuri de viitor

Valea Mare poate deveni un loc atractiv pentru turiști. Un antreprenor a deschis o pârtie de schi și a amenajat un lac de pescuit. În zonă este și Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, într-un loc feeric. Bogdan Marin se gândește că s-ar potrivi și o pârtie de bob, așa cum sunt deja în multe locuri, printr-un parteneriat public-privat. Vede în viitor mai multe pensiuni…un Complex turistic, o zonă pentru rulote, o zona de picnic special amenajată…

Dar pentru toate e nevoie de muncă, de acte, de trecut prin toată birocrația. E nevoie de intabulări, de creat drumuri, de executat acele drumuri. De câte și mai câte. Dar Bogdan Marin e tânăr, nu și-a pierdut încă entuziasmul, iar comunitatea îl apreciază. Ceea ce îi dă energie să continue.

Comandat de PSD, realizat de SC Art Consulting SRL, Cod AEP 21240002.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole